Șoferii din România, monitorizați ca în Bulgaria. CNAIR introduce camere pentru măsurarea vitezei medii
0Șoferii din România nu vor mai putea scăpa de amenzi doar încetinind în dreptul radarelor. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pregătește instalarea unui sistem modern de monitorizare a traficului, după modelul aplicat deja în Bulgaria.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va monta 400 de camere video pe principalele drumuri naționale și pe autostrăzi. Acestea vor face parte din sistemul național e-Sigur, care va detecta atât viteza instantanee, cât și viteza medie a vehiculelor. Scopul este reducerea accidentelor rutiere și sancționarea șoferilor care încalcă legea.
Astfel, amenzile nu vor mai fi aplicate doar celor prinși cu viteză în dreptul unei camere, ci și celor care ajung între două puncte de monitorizare într-un timp mai scurt decât cel permis de lege.
Cum va funcționa sistemul e-Sigur
Noile camere vor fi dotate cu radar omologat și conectate la un centru de monitorizare. Pe DN1, de exemplu, vor exista 28 de puncte de supraveghere.
„De exemplu, să spunem că o cameră e montată pe DN1, la ieșire din Ploiești, iar o alta la Săftica. Distanța între cele două e de 30 de kilometri, iar dacă se respectă limita maximă de viteză impusă pe această secțiune, 70 km/h, drumul se parcurge în cel mai bun caz în 25 de minute. Dar dacă o mașină e înregistrată de prima cameră la ora 10:00 iar de cea de-a doua la 10:20, sistemul va detecta automat că distanța a fost parcursă, în medie, cu 90 km/h. Situație în care vei primi amenda acasă, pentru depășirea cu 20 km/h a limitei legale. Practic, nu mai poți «fenta» radarul, circulând cu viteză redusă doar până treci de acesta”, a explicat purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu, pentru ProMotor.
Drumurile vizate
Cele mai multe camere vor fi montate pe drumurile naționale din afara localităților, dar și pe toate autostrăzile din țară, inclusiv pe sectoarele vechi ale A1 și A2. Pe autostrăzile construite recent, camerele există deja și trebuie doar conectate la sistemul e-Sigur.
Sistemul va funcționa automat, similar celui pentru rovinietă: imaginile vor fi procesate, iar încălcările validate de un ofițer de poliție, care va emite amenzile trimise ulterior prin poștă.
Exemplul Bulgariei
România urmează astfel modelul Bulgariei, care a introdus acest tip de monitorizare pe 7 septembrie. În primele 7 ore de funcționare, radarele din Bulgaria au înregistrat 582 de încălcări, iar după 12 ore, peste 1.500.
„Un șofer a fost prins conducând cu o viteză medie de 222 km/h. Cel mai mare număr de contravenții din noaptea respectivă a fost pe porțiunea Dolni Dubnik – Telish. Vorbim des despre această porțiune, avem 193 de încălcări înregistrate în această noapte (n.r. duminică noapte)”, a declarat directorul Administrației Naționale a Taxelor, Oleg Asenov.
Camerele au surprins și un camion circulând cu 162 km/h. CNAIR speră ca sistemul e-Sigur să aibă același efect și în România, unde șoferii nu vor mai putea evita sancțiunile încetinind doar în apropierea radarelor fixe.