Societatea civilă solicită suspendarea din funcţie a parlamentarilor învinuiţi în dosarele Revoluţiei şi Mineriadei | adevarul.ro

Societatea civilă solicită suspendarea din funcţie a parlamentarilor învinuiţi în dosarele Revoluţiei şi Mineriadei

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Reprezentanţii societăţii civile îi solicită preşedintelui Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, printr-o scrisoare deschisă, ca Legea lustraţiei care va fi adoptată în toamna

Reprezentanţii societăţii civile îi solicită preşedintelui Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, printr-o scrisoare deschisă, ca Legea lustraţiei care va fi adoptată în toamna acestui an să prevadă interdicţia de a ocupa funcţii publice pentru cei responsabili de 'masacrul din decembrie 1989 şi fratricidul din iunie 1990'.

De asemenea, semnatarii scrisorii - Sorin Ilieşiu (Alianţa Civică), Vladimir Tismăneanu (preşedintele Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România), Florian Mihalcea (Societatea Timişoara), Teodor Mărieş (Asociaţia 21 Decembrie 1989), Antonie Popescu (Liga Studenţilor din Universitatea Bucureşti 1990) şi George Costin (Blocul Naţional al Revoluţionarilor 1989) - solicită ca parlamentarii cercetaţi de Justiţie în calitate de învinuiţi pentru crime să fie suspendaţi până la probarea nevinovăţiei lor.

'Este extrem de grav că viaţa publică a României a fost infestată timp de peste 17 ani de cei implicaţi în crime istorice. Conform celor afirmate de generalul magistrat Dan Voinea, în dosarul 'Iunie 1990' sunt învinuite şi vor fi trimise în judecată 34 de personalităţi politice şi publice, pentru infracţiuni foarte grave, pasibile de pedepse cuprinse între 15 ani şi închisoare pe viaţă', precizează scrisoarea deschisă.

Reprezentanţii societăţii civile menţionează că reprimarea prin masacru a revoluţiei anticomuniste a fost cea mai mare crimă a regimului comunist din România în contextul internaţional dat.

'În timp ce comunismul a căzut fără victime în toate celelalte foste ţări comuniste, în ţara noastră a fost un măcel incredibil: în ultima săptămână a regimului Ceauşescu au fost ucişi 162 de oameni; în 22 decembrie, imediat după arestarea acestuia, puterea a fost preluată de grupul condus de Ion Iliescu - astăzi învinuit de Justiţie pentru genocid; în perioada 22-27 decembrie, masacrul a fost amplificat de aproape şase ori: 942 de morţi şi peste 3.000 de răniţi', se arată în documentul citat.

În context, reprezentanţii societăţii civile solicită Parlamentului să acorde sprijin moral pentru finalizarea urgentă a cercetărilor prin Justiţie pentru aflarea întregului adevăr despre istoria recentă a României.

Top articole

Partenerii noștri