Sindicalistii de la Roman-Brasov nu s-au prezentat la intalnirea de la APAPS
0Liderii sindicali de la Roman Brasov au fost asteptati zadarnic aseara la APAPS pentru semnarea "protocolului social" convenit saptamana trecuta cu ministrul Musetescu. Fideli obiceiului lor,
Liderii sindicali de la Roman Brasov au fost asteptati zadarnic aseara la APAPS pentru semnarea "protocolului social" convenit saptamana trecuta cu ministrul Musetescu. Fideli obiceiului lor, sindicalistii - cu exceptia celor din Sindicatul Metalurgistilor - s-au razgandit peste noapte, anuntand ca nu vor iscali protocolul daca acesta nu va prevedea expres salarii compensatorii cel putin la nivelul celor acordate disponibilizatilor din MI si MApN, adica minimum 30 de lefuri medii brute pe societate. Astazi, ei urmeaza sa hotarasca daca alba-neagra cu ministrul Musetescu va fi "asortata" - pe langa o noua discutie cu prefectul Neagoe - si cu iesirea in strada, pentru care au aprobare pana la sfarsitul lunii.























































