Simtul sarbatorii

Ninge cu sarbatori peste romani si lume. Dupa un an cu multimi de catastrofe, iata ca vine un prilej de pace si bucurii. Pentru crestini, Nasterea lui Hristos este a doua sarbatoare ca importanta,

Ninge cu sarbatori peste romani si lume. Dupa un an cu multimi de catastrofe, iata ca vine un prilej de pace si bucurii. Pentru crestini, Nasterea lui Hristos este a doua sarbatoare ca importanta, dupa cea a Invierii. Luand prin surprindere pana si lumea ingerilor, intruparea lui Iisus a fost, in fapt, o prima forma a crucificarii. Deoarece coborarea lui Iisus in lume a insemnat o prima forma de sacrificiu. Regasirea Pruncului intr-un loc umil, intr-un grajd, alaturi de animale, prevesteste chemarea la smerenie, care este una dintre atitudinile fundamentale ale crestinului. Nu are rost sa ne imbatam cu apa rece, din cei peste 90% romani care se declara crestini, putini au invatat lectia umilintei. Cei aflati in prim-planul mediatic, cu atat mai putin: politicienii ne colinda tot anul cu promisiuni, iar majoritatea celor rapid imbogatiti fac exhibitionism cu avutiile lor mai ceva decat jocul uratorilor cu capra si ursul. Nici cu cei care ar trebui sa ne fie exemple de moralitate si spiritualitate crestina nu ne putem lauda decat rarisim. Dar astia suntem cu totii si nu altfel! Vine vremea cand albul zapezii si lumina sarbatorilor curata macar la suprafata durerile, lipsurile, infrangerile, dezamagirile. Incidenta sacralitatii aduce impacarea si o farama de pace in cele mai napastuite inimi. Am avut un an al incercarilor in care nevoia de solidaritate a fost mai apasata cum n-a mai fost demult. Este una din lectiile la care suntem chemati in viata: a sti sa daruiesti, nu numai in situatii de criza, poate deveni la fel de firesc precum a respira. Este o sarbatoare sa daruiesti, dar putini stiu asta. Este o sarbatoare inspirata de Sus, fiindca si Iisus s-a daruit lumii. Nemarginirea a putut lua trup omenesc pentru ca, acolo unde este Dumnezeu, imposibilul devine posibil, absurdul capata sens. In fiece zi suntem chemati sa facem ceva ce pare imposibil. De cele mai multe ori spunem nu pot! si trecem mai departe. Cel mai adesea sunt bariere autoimpuse: nu pot fiindca nu (stiu cum sa) vreau. Limita posibilului ne apare drept ceva dat si de neschimbat. Daca am crede mereu asa cum credem in aceasta sarbatoare crestina, vom realiza ca multe sunt posibile, ca absurdul are adesea un sens. Am reusi sa schimbam corul de vaicareli in voci optimiste. Asa cum credem ca Iisus s-a nascut, sa credem si ca putem face mai multe pentru noi si pentru lumea in care traim. Sperantele anesteziate de loviturile pe care le incasam prea des sub centura ne sunt improspatate de Craciun. Pentru crestini, a te distra este foarte necesar, dar la limita de jos a trairii sarbatorii. Daca ne-am aminti in fiecare zi ca Dumnezeu s-a facut om pentru ca omul sa devina asemenea lui Dumnezeu, am realiza cate ceva din sensurile lumii in care traim. Si unul din sensurile acestei lumi este acela de a imbratisa si a ne lasa imbratisati, clipa de clipa, de simtul sarbatorii. Simtul sarbatorii este un dar pe care putini oameni stiu a-l trai. Este un prilej sa meditam asupra sa si sa-l primim in inimi macar in aceste zile. Simtul sarbatorii locuieste in noi, nu trebuie decat sa-l lasam sa se manifeste plenar. Nasterea lui Iisus este un bun prilej sa ne reamintim ca Hristos locuieste si in inimile noastre.
Sa-L sarbatorim cu bucurie!