Silvio Berlusconi a leşinat în timpul unui discurs
0Fostul preşedinte al Consiliului de Miniştri al Italiei şi lider al coaliţiei "Casa Libertăţilor" a leşinat, ieri, în timp ce se afla la tribună pentru a ţine un discurs în Toscana, la
Fostul preşedinte al Consiliului de Miniştri al Italiei şi lider al coaliţiei "Casa Libertăţilor" a leşinat, ieri, în timp ce se afla la tribună pentru a ţine un discurs în Toscana, la Montecatini Terme, informează La Repubblica.
La circa 40 de minute de la începutul intervenţiei sale, Berlusconi s-a simţit rău şi a cerut ajutor de la primarul Cataniei, Umberto Scapagnini, care a urcat pe scenă pentru a-l susţine exact la timp înainte ca fostul premier să-şi piardă cunoştinţa. Canalul de ştiri Sky TG24 l-a prezentat pe Berlusconi, în vârstă de 70 de ani, închizând ochii şi pierzându-şi cunoştinţa treptat, în timp ce se afla la tribună, în faţa microfoanelor. Mai mulţi membri din anturajul său şi gărzi de corp au intervenit imediat, ducându-l în afara sălii. Înainte de a i se face rău, el a adresat un îndemn forţelor CdL de a se uni într-un singur partid. "Acesta este - a spus el - apelul meu şi moştenirea mea". Apoi şi-a pierdut echilibrul şi a fost ajutat de medicul său de încredere, Scapagnini. Manifestarea a fost suspendată. (A.O.)























































