Sharon se gudura pe langa Chirac
0Intr-un gest fara precedent, primul-ministru israelian, Ariel Sharon, a fost prezent pe Aeroportul Ben Gurion, de langa Tel Aviv, pentru a saluta sosirea, la bordul unui avion special, a unui grup de
Intr-un gest fara precedent, primul-ministru israelian, Ariel Sharon, a fost prezent pe Aeroportul Ben Gurion, de langa Tel Aviv, pentru a saluta sosirea, la bordul unui avion special, a unui grup de 200 de evrei imigranti din Franta, care urmeaza a se stabili in "tara sfanta". Premierul a dorit sa se foloseasca de acest prilej pentru a adopta un ton mai conciliant fata de autoritatile franceze, in conditiile cand relatiile dintre cele doua tari au cunoscut o racire brusca, urmare a indemnului adresat, cu aproape doua saptamani in urma, de Sharon, celor aproape 700.000 de evrei din Franta de a se intoarce in Israel. Indemnul, intervenit, cum se stie, pe fundalul unor actiuni antisemite, in special ale nord-africanilor si musulmanilor din Franta, la care s-au adaugat afirmatiile iresponsabile ale unei mitomane ca a fost agresata, intr-un metrou parizian, de un grup de antisemiti, care i-ar fi desenat pe trup o zvastica, a starnit reactia vehementa a Quai d'Orsay-ului (MAE francez). Sharon nu mai are ce cauta in Franta, atata timp cat nu-si va explica atitudinea, a declarat o oficialitate a ministerului. Chiar si liderii unor organizatii ale evreilor francezi au avut o pozitie critica. Acum, diferendul pare a se fi atenuat. Intr-o evidenta schimbare de ton, Sharon, insistand ca, in ultimul timp, are loc o recrudescenta a antisemitismului in lume, a avut cuvinte de lauda la adresa presedintelui Jacques Chirac, pentru "mobilizarea sa exemplara" in lupta impotriva fenomenelor antisemite si a exprimat speranta ca acest exemplu va fi urmat si de alte tari. Impetuosul premier a mai precizat ca "Evreii trebuie sa se instaleze in Israel pentru ca aici e patria lor, si nu pentru a fugi de antisemitism", a spus el.























































