Senatul a adoptat OUG care prevede stocurile medicale de urgenţă în cazul carantinei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatul a adoptat cu unanimitate de voturi OUG11/2020 prin care se reglementează stocurile de medicamente în caz de carantină.

OUG prevede şi măsurile de instituire a carantinei, fiind adăugat un amendament care spune că stocurile de medicamente pot fi majorate dacă situaţia este una de urgenţă. Măsura vine în contextul epidemiei de coronavirus din Europa care momentan nu a ajuns şi în România deşi au existat persoane suspectate că ar avea virusul.

Ministerul Finanţelor trebuie să asigure sumele necesare pentru aceste prevederi, suma totală alocată fiind de 225 de milioane de lei.

Scanere termice pe aeroporturi

Se asigură prin această OUG şi dotarea celor 16 aeroporturi internaţionale, 4 aflate în subordinea Ministerului Transporturilor iar 12 în subordinea Consiliilor Judeţene, cu scanere termice pentru detecţia bolnavilor.

Astfel, se constituie stocurile de urgenţă medicală ca rezerve materiale, destinate intervenţiilor operative pentru protecţia populaţiei în situaţii de urgenţă generale, de tipul de risc - epidemii şi alte evenimente generatoare de victime multiple. De asemenea, se propune ca, în cazul epidemiilor/ pandemiilor sau situaţiilor de urgenţă de sănătate publică internaţionale declarate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, dacă există un risc iminent pentru sănătatea publică, cu respectarea prevederilor din Regulamentul Sanitar Internaţional, la propunerea Grupului tehnic de experţi ai MS, ministrul Sănătăţii să instituie carantina pentru persoanele care intră pe teritoriul României din zonele afectate, ca măsură de prevenire şi limitare a îmbolnăvirilor.

Societate


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri