Seful Comisiei anti-SIDA pretinde ca Michael Guest minte
0Costul tratamentului anti-SIDA din Romania este crescut in mod artificial, iar banii alimenteaza coruptia institutionalizata. Aceasta este concluzia la care a ajuns ambasadorul SUA la Bucuresti,
Costul tratamentului anti-SIDA din Romania este crescut in mod artificial, iar banii alimenteaza coruptia institutionalizata. Aceasta este concluzia la care a ajuns ambasadorul SUA la Bucuresti, Michael Guest. Diplomatul american a afirmat ca medicamentele necesare bolnavilor de SIDA din Romania costa in spitale cu cel putin 50 la suta mai mult decat in unitatile din SUA. "Cred ca toti stim ce se intampla cu medicamentele inainte ca ele sa ajunga in spitale [...] Inteleg de ce zeci si chiar poate sute de mii de dolari se cheltuiesc pentru a comanda o medicatie necorespunzatoare pentru SIDA, medicamente care nu sunt potrivite", a spus Michael Guest la o conferinta pe tema coruptiei din Romania. Acest lucru se petrece desi, in urma cu doi ani, mai multe companii farmaceutice din SUA au acordat Romaniei o reducere de 60-82 la suta la principalele medicamente anti-SIDA. In aceste conditii, in mod firesc, se astepta o reducere semnificativa a costului tratamentelor, dar si includerea mai multor pacienti in scheme terapeutice. Anul trecut, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS) a alocat peste 300 miliarde de lei pentru tratamentul anti-SIDA. Anul acesta, s-a estimat un buget de trei ori mai mare, adica peste 900 miliarde de lei, desi in tratament vor intra doar cu 11 procente mai multi pacienti. Dr. Adrian Streinu Cercel, presedintele Comisiei Nationale de Lupta Anti-SIDA, ne-a declarat ca anul trecut au fost tratati 4.410 bolnavi de SIDA, iar in 2003 sunt inclusi in tratament 4.936 de pacienti. Dr. Streinu Cercel sustine ca schemele de tratament aplicate in Romania sunt recunoscute la nivel international. "Costul pe o schema terapeutica de minimum trei medicamente anti-SIDA pentru un bolnav este de 450,8 dolari pe luna, mai putin de cateva ori decat costul pentru acelasi tip de tratament din SUA. Medicamentele folosite sunt cele care se afla in uz si in alte tari. Nu stiu care sunt preturile la spitalele din SUA, dar nu este adevarat ca medicamentele la noi sunt mai scumpe cu 50 la suta. Medicamentele utilizate sunt achizitionate prin licitatie la nivel national si sunt platite de CNAS. O persoana bolnava de SIDA nu poate fi tratata mult timp cu acelasi medicament. Multe dintre medicamentele cu preturi reduse nu mai au efect dupa o anumita perioada de tratament. Mai trebuie spus ca Romania trateaza suta la suta pacientii care au nevoie de tratament, lucru care in SUA nu se intampla", ne-a declarat dr. Streinu Cercel. Daca este sa dam crezare celor spuse de dr. Streinu Cercel, medicamentele la care s-au redus preturile, brusc nu au mai avut nici un fel de eficacitate. Pe de alta parte, dr. Cercel si comisia condusa de el de la infiintare s-a aflat, in iulie 2002, in centrul unui scandal legat de raportarea defectuoasa a numarului de bolnavi in tratament. Ca urmare, Ministerul Sanatatii a hotarat sa ia bazele de date din custodia dr. Cercel si a promis o ancheta, ale carei rezultate nu au fost publicate nici in ziua de azi.























































