Se întoarce iarna! Cod portocaliu de ninsori şi vânt la munte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ninsori

Meteorologii au emis avertizare de Cod portocaliu în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi a Munţilor Banatului. Avertizarea este valabilă pentru 19 aprilie, între orele 9.00 şi 18.00. După această oră, Codul portocaliu de ninsori se va muta în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, iar  în intervalul 19 aprilie ora 18.00 şi 21 aprilie, ora 10.00, Codul galben va cuprinde sudul, centrul şi estul teritoriului.

Miercuri, 19 aprilie, între orele 4.00 şi 18.00 precipitaţiile vor cuprinde jumătatea de sud-vest a teritoriului şi cea mai mare parte a zonei de munte. În Banat, Oltenia, vestul şi nord-vestul Munteniei va ploua, iar în zona montană vor fi mai ales ninsori. Cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi izolat 40 l/mp. Vântul se va intensifica în cea mai mare parte a ţării şi local, îndeosebi în regiunile sudice şi centrale, viteza la rafală va depăşi 50...55 km/h.

De la ora 9.00, intră în vigoare Codul portocaliu, când în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi a Munţilor Banatului va ninge abundent iar vântul va suflar tare, cu peste 80...100 km/h, viscolind puternic zăpada reducând vizibilitatea sub 50 de metri.

image

Începând de miercuri seară, de la ora 18.00,  şi până vineri, ora 6.00, Codul portocaliu de ninsori se va muta în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali (Hartă 2), unde se va depune un strat consistent de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu rafale de 60...70 km/h şi peste 80...90 km/h, pe creste, viscolind puternic ninsoarea şi reducând vizibilitatea.

Totodată,în intervalul 19 aprilie ora 18.00 şi 21 aprilie, ora 10.00, temporar vor fi precipitaţii mai ales în sudul, centrul şi estul teritoriului, iar în după-amiaza zilei de joi (20 aprilie) şi în noaptea de joi spre vineri (20/21 aprilie), aria acestora se va restrânge către est, anunţă meteorologii. 

„În aceste zone, cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, 50...60 l/mp.

     La munte va continua să ningă şi se va depune strat de zăpadă. În restul ţării va ploua, iar începând din noaptea de miercuri spre joi (19/20 aprilie), în Moldova şi pe arii mai restrânse în Maramureş, Transilvania şi trecător în zona deluroasă din sud se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare”, arată ANM.

image
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite