Scrisoarea comună a patronatelor şi sindicatelor către Guvern: Menţinerea integrală a pensiilor sub 1.000 de lei
Consiliul Economic şi Social a elaborat către Guvern un document ce conţine şapte solicitări, având ca numitor comun cruţarea pensiilor de sub 1.000 de lei.
Scopul scrisorii elaborată de Consiliul Economic şi Social (CES) este modificarea documentului redactat de Guvern pentru a fi transmis Fondului Monetar Internaţional. Sindicatele au cerut şi eliminarea modificării Codului Muncii, lucru care va duce la destructurarea relaţiilor industriale şi eliminarea impozitării tichetelor de masă, după cum anunţă hotnews.ro.
Conform scrisorii virtuale de intenţie care ar conţine propunerile sindicatelor, punctul de pensie ar fi îngheţat la valoarea actuală, pensiile de peste 1.000 de lei ar fi impozitate diferenţiat, iar reducerea fondului de salarii cu 25 la sută nu s-ar face unitar, în tot sistemul bugetar, ci în urma discuţiilor dintre sindicate şi ordonatorii de credite. De asemenea, prevederile Codului Muncii referitoare la timpul de muncă, salarizare şi contractul colectiv de muncă nu ar mai fi modificate.
Iată, mai jos, comunicatul trimis de Dan Matei Agathon, purtător de cuvânt al Alianţei Confederaţiilor Patronale din România
În urma discuţiilor avute de reprezentanţii Consiliului Economic şi Social, unde Alianţa Confederaţiilor Patronale din România are 12 voturi din 15, cu ministrul Finanţelor Sebastian Vladescu şi cu ministrul Muncii Mihai Şeitan, s-a ajuns la următoarele decizii:
I. Măsuri propuse de Alianţa Confederaţiilor Patronale din România şi neacceptate de către Ministerul Finanţelor şi de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale:
1. Menţinerea integrală a pensiilor sub 1.000 de lei. Ministrul Finanţelor a declarat că toate pensiile vor fi reduse cu 15 procente şi că se vor institui programe sociale ţintite de compensare, pentru categoriile cu venituri reduse. ACPR cere Guvernului să-şi reconsidere poziţia ţinând cont de situaţia disperată în care se află pensionarii cu venituri mici.
2. Nu s-a acceptat varianta reducerii în sectorul bugetar a fondului de salarii cu 25% şi cu decizia fiecărui minister de a opera altfel de restructurări. Ministrul a declarat că reducerea se va aplica pe salarii şi că nu vor exista negocieri în acest sens.
3. Nu a fost de acord cu externalizarea serviciilor sociale.
II. Măsuri propuse de Alianţa Confederaţiilor Patronale din România şi acceptate de către Ministerul Finanţelor şi de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale:
1. S-a acceptat restructurarea în termen de 2 luni a societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat.
2. În cazul combaterii evaziunii fiscale, ministrul Vlădescu a afirmat că în cursul zilei de astăzi, 19 mai, în şedinţa de Guvern, va fi prezentat un pachet legislativ cu măsuri ferme pe acest domeniu care va fi promulgat prin OUG.
3. Ministrul Finanţelor a declarat că susţine fără rezerve adoptarea de urgenţă a legii parteneriatului public-privat în varianta avizată de CES cu propunerile Alianţei Confederaţiilor Patronale din România.
4. Ministrul Finanţelor nu a respins varianta menţinerii actualului sistem fiscal în domeniul IT, propunere care rămâne în analiză.
5. A acceptat modificarea legii achiziţiilor publice în varianta ACPR.
6. A fost de acord cu limitarea cheltuielilor materiale, administrative şi cu cele destinate deplasărilor.
7. A fost de acord cu stabilirea termenelor de aplicare a măsurilor de austeritate.
8. Ministrul a făcut observaţia că există un program de sprijin pentru agricultură, dar nu sunt bani pentru aplicarea lui.
Din păcate, Guvernul României susţine următoarea măsură care se va dovedi extrem de nocivă pentru economia românească:
În pilonul 2 de pensii private pentru următorii 2 ani să fie virate doar 0,5 la sută din contribuţii în loc de 2,5 la sută, cât prevede legea, ceea ce e echivalent cu naţionalizarea contribuţiilor la pensiile private şi amanetarea viitorului cetăţenilor care au contribuit la sistemul de pensii privat. ACPR cere Guvernului să nu se modifice contribuţia pentru pilonul 2 de pensii.




















































