Scoala va incepe in caruciorul cu rotile

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei 36 de copii de varsta scolara din Bucuresti care sufera de handicap motor grav, dar care au un intelect normal, vor urma cursurile scolii generale acasa, ei urmand sa fie pregatiti in particular

Cei 36 de copii de varsta scolara din Bucuresti care sufera de handicap motor grav, dar care au un intelect normal, vor urma cursurile scolii generale acasa, ei urmand sa fie pregatiti in particular de 18 invatatori calificati. Initiativa apartine Fundatiei "H"- pentru invatamant la distanta destinat persoanelor cu handicap, care reuseste sa deruleze pentru al doilea an consecutiv programul special de pregatire cu copiii netransportabili din Capitala, cu finantarea Secretariatului de Stat pentru Persoane cu Handicap. Pentru ca, in general, elevii provin din familii sarace, pregatirea scolara este gratuita. Timp de doua ore, de trei ori pe saptamana, un invatator se deplaseaza la domiciliul acestora si fac lectiile intocmai elevilor din scolile normale. Copiii sunt luati in evidenta la scolile unde sunt arondati si inscrisi in cataloagele claselor respective. In perioada evaluarilor semestriale, elevii sunt transportati la scoala si dau teze la un loc cu ceilalti copii. Pana acum, rezultatele obtinute de ei au fost bune, fapt pentru care programul va continua si in acest an de invatamant. Parintii care au copii in aceasta situatie si doresc sa urmeze cursurile scolii generale acasa se pot adresa la tel: 337.10.19 sau 0723.241.590, prof. Stefan Fatulescu.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite