Scene șocante în Capitală: femeie amenințată cu moartea. Fostul concubin s-a urcat pe capota mașinii şi a lovit parbrizul cu picioarele VIDEO
0Un bărbat de 36 de ani a fost reţinut şi, ulterior, arestat preventiv, după ce a agresat o femeie, fosta concubină, pe care a ameninţat-o cu moartea.

Un bărbat în vârstă de 36 de ani a fost reținut într-un dosar penal de hărţuire, ameninţare şi distrugere.
Poliţiştii de la Secţia 17 au fost sesizaţi, prin apel 112, pe 11 martie, în jurul orei 17,00, că pe o stradă din Sectorul 5, o femeie este agresată de către un bărbat. A fost identificată şi persoana vătămată, o femeie, în vârstă de 50 de ani, scrie Agerpres.
Din cercetări, s-a stabilit că, în timp ce victima se deplasa către autoturismul parcat pe o stradă din sectorul menţionat, din spatele maşinii a apărut bărbatul de 36 de ani - fostul concubin, dar aceasta a evitat contactul cu el şi a urcat în autoturism, asigurând portierele.
"Ulterior, bărbatul ar fi încercat să forţeze portierele, după care s-ar fi urcat pe capotă şi ar fi lovit parbrizul cu picioarele. De asemenea, în timp ce bănuitul încerca să spargă geamurile laterale, i-ar fi adresat femeii injurii şi ameninţări cu moartea", potrivit Poliției Capitalei.
Faţă de bărbat a fost emis un ordin de protecţie provizoriu pe o perioadă de 5 zile pentru că s-a constatat existenţa unui risc iminent.
În baza probatoriului administrat, acesta a fost reţinut pentru 24 de ore şi, ulterior, arestat preventiv pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 17 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, pentru hărţuire în formă continuată, ameninţare şi distrugere.