Santorini, opera celei mai mari erupţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este una dintre primele zece destinaţii turistice mondiale. Chiar şi cei mai pretenţioşi turişti rămân cu gura căscată în faţa copleşitoarelor peisaje suprarealiste, rezultat al celei mai violente erupţii vulcanice din istoria omenirii.

După unele speculaţii, erupţia de acum peste 3.600 de ani ar fi dus la dispariţia Atlantidei. Adevărat sau nu, caldera care a rămas în urmă şi vasta ei cortină de stânci este un loc impresionant, mai ales atunci când o vezi venind din larg, cu o barcă sau cu un feribot.

Insula grecească Santorini este faimoasă pentru fantasticele apusuri de soare, care se văd grozav mai ales din Oia, satul său cel mai nordic şi cel mai cunoscut, incredibil de liniştit ziua şi fantastic de tulburat seara, când turiştii îl iau cu asalt. Imaginile caselor albe care atârnă pe vârfuri ireale de stânci, ale acoperişurilor albastre care strălucesc deasupra mării sau ale piscinelor cu forme rotunjite sunt marca insulei. Din marginea cea mai sudică a calderei, ultima suflare a soarelui este obturată de insulele Nea Kameni şi Thirasia.

În Oia există şi un Muzeu Maritim, care găzduieşte o mică bibliotecă, exponate ale vieţii marine din zonă şi vestigii ale unei fortăreţe veneţiene. Artişti din lumea întreagă s-au îndrăgostit iremediabil de acest sat pitoresc, încercând să-şi exprime sentimentele în opere mai mult sau mai puţin reuşite, iar dovada de netăgăduit sunt nenumăratele galerii adăpostite de străduţele înguste. Oia are şi un mic port, Ammoudi, unde puteţi ajunge după ce coborâţi 300 de trepte. De acolo, bărci minuscule pleacă spre insula de vizavi, Thirasia. Tot jos se află şi plaja Armenis, mărginită de taverne unde se servesc mâncăruri pe bază de peşte proaspăt.

image

Caldera vulcanică e mărginită de o cortină de stânci şi de casele albe

Călătorie pe spatele măgăruşului

Athinios este însă cel mai mare port al insulei. Întins la poalele unor stânci înalte, acesta e scena unui haos permanent. Toate feriboturile ajung la Athinios, la fel vasele de croazieră, aducând sute şi sute de turişti care aleargă apoi să vadă în câteva ore "the best of the best". Taximetriştii stau la pândă, agăţându-şi foarte uşor clienţii, autobuzele culeg grupuri întregi şi pornesc pe şoseaua care urcă în serpentine către Fira, oraşul-capitală de pe marginea franjurată a stâncilor ce seamănă izbitor cu o cornişă de zăpadă.

Cu autobuzul puteţi merge până la piaţa Theotokopoulou, unde-şi au sediile cele mai multe agenţii de turism, dar unde găsiţi şi farmacii sau bănci. Luând-o către vest şi apropiindu-vă de marginea craterului veţi descoperi o panoramă extraordinară şi mai multe străduţe care curg paralel cu apa, pline de restaurante sau magazine de bijuterii şi suvenire.

Salba de buticuri cu bijuterii expune mărfuri mai scumpe decât la Atena, de exemplu, dar şi mai frumos lucrate. Printre cele mai gustate cadouri se numără cărţile de joc sau vederile cu imagini erotice ale personajelor din vechea Grecie, dar şi fisticul, mierea de salcâm, uleiul de măsline sau excelentul vin produs în viile luxuriante de pe insulă.

Excursie către centrul calderei

Tot din port pleacă spre Fira şi o linie de telecabine, iar un bilet costă 2,35 euro. Călătoria durează trei minute, timp în care puteţi admira portul şi marea. Este mult mai relaxantă decât să urcaţi cele 597 de trepte care duc la marginea stâncii. Ar mai fi şi măgăruşul! Un mijloc de transport nu foarte comod, dar cu siguranţă de neuitat şi haios. Un drum costă 5 euro.

Puteţi vizita Megaro Gyzi, muzeul oraşului, unde veţi vedea o colecţie interesantă de fotografii făcute înaintea marii erupţii din 1956, şi chiar imagini inedite cu vulcanul în acţiune. Puneţi pe listă şi vechea Thira, cel mai important sit arheologic, unde există câteva temple cu mozaicuri frumoase, o agoră, un teatru şi un gimnaziu. Aşezat deasupra mării, pe o colină stâncoasă, muzeul oferă privelişti fantastice asupra mării şi a insulelor vecine. Remarcabilă este colecţia de picturi rupestre din anticul Akrotiri, recent readuse pe insula-mamă, după o dispută de ani de zile cu Muzeul Naţional de Arheologie de la Atena.

N-ar fi rău să vizitaţi apoi şi situl arheologic din Akrotiri, situat în partea sudică a insulei, unde veţi surprinde frânturi din viaţa de zi cu zi a santorinezilor înainte de cataclismul de acum peste 3.600 de ani. La Muzeul Arheologic, aflat vizavi de staţia de telecabine din Fira, sunt găzduite fresce şi ceramică din perioada minoană şi rămăşiţe elene, romane sau bizantine descoperite în oraşul antic sau în Akrotiri, statui cicladice sau sculpturi romane.

Savuraţi o cafea sau un cocktail la una dintre terasele de pe stânci, acolo unde vă puteţi delecta cu privelişti senzaţionale. Preţul e pe măsură, dar merită. Dacă o luaţi către port, veţi găsi mai multe taverne şi pizzerii ieftine, fără vedere la mare. Din Athinios se pleacă în mai multe excursii pe apă, cele mai căutate fiind insuliţele vulcanice Palea Kameni şi Nea Kameni. La Palea Kameni se înoată în izvoarele fierbinţi, în timp ce la Nea Kameni se merge până în vârful vulcanului, unde fumul se ridică neîncetat din pereţii craterului. Din mjlocul calderei vă veţi bucura de una dintre cele mai frumoase privelişti din întregul Santorini.

Dacă aveţi suficientă energie, cei 12 kilometri făcuţi la pas din Fira în fermecătorul sat Oia merită tot efortul. Acordaţi-vă cel puţin două ore pentru a cerceta spectaculoasele cărări de pe buza calderei.

image

Alb şi albastru sunt culorile predominante în Santorini

Insula vinurilor bune

Akrotiri e cel mai important sit arheologic din insulă, fiind localizat lângă Plaja Roşie, probabil cea mai faimoasă din tot arhipeleagul. Oraşul seamănă foarte mult cu relicvele descoperite în Creta, acoperite cu picturi cu flori, delfini, peşti şi activităţi din viaţa de zi cu zi. Totul a fost foarte bine conservat datorită solului vulcanic. Oraşul antic a fost probabil distrus de teribila erupţie a vulcanului din anul 1500 î.Hr.

Santorini are vinuri bune, iar majoritatea viilor oferă tururi şi degustări în schimbul unei taxe modice, care în multe cazuri include şi câteva "mezedes" (aperitive greceşti). Pe drumul care duce la Kamari se afla fascinantul Muzeu al vinului, localizat într-o peşteră subterană, care adăposteşte ustensile şi echipamente folosite în producţia locală de vin încă din anul 1600.

Vacanţă în Santorini

Pachet de şapte nopţi la Hotel Ekati Studios & Apart., două stele, costă de la 359 euro/persoană. În tarif sunt incluse transportul cu avionul, transferurile, asistenţa turistică prin agenţia Prestige Tours.Ofertă de şapte nopţi cu self catering la Hotel Despina Apartment, trei stele, costă de la 259 euro/persoană, fiind incluse transportul cu avionul şi transferurile, prin agenţia Christian Tour.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite