Salariaţii RomâniaFilm revăd un film de groază
0
Sindicaliştii din Regia Autonomă RomâniaFilm îi cer premierului Victor Ponta să-l demită pe ministrul Culturii, Puiu Haşotti, pentru că acesta ar face jocurile unor oameni de afaceri care vor să preia „pe nimic“ cinematografele companiei.
Potrivit sindicaliştilor, care au susţinut ieri o conferinţă de presă pe acest subiect, Haşotti vrea să finalizeze procesul de înstrăinare a cinematografelor, proces iniţiat în 2008 de colegul său de partid, Adrian Iorgulescu, fost ministru al Culturii în Guvernul Călin Popescu Tăriceanu.
Dovada ar fi readucerea lui Maxim Meca la conducerea RomâniaFilm. Meca a ajuns director general RomâniaFilm pe mandatul lui Adrian Iorgulescu, în 2008, iar după un an Comisia de cercetare disciplinară a propus demiterea sa din cauza pagubelor de aproximativ 10 milioane de lei pe care le-ar fi produs. În Raportul comisiei, aprobat în Consiliul de Administraţie, Meca era găsit vinovat de închirierea fără licitaţie a unor cinematografe, în beneficiul unor firme care au lăsat doar datorii în urmă.
Ca să scape de concediere, Meca şi-a dat demisia în 2009. S-a angajat apoi la Arhiva Naţională de Filme, de unde revine acum la RomâniaFilm, după ce Puiu Haşotti a semnat săptămâna trecută ordinul de ministru de numire a acestuia în CA.
Haşotti nu ştie cine e Maxim Meca
Aflat la o reuniune UNESCO, ministrul Haşotti a declarat pentru „Adevărul" că nu ştie cine este acest Maxim Meca, pe care l-a numit în CA de la RomâniaFilm, dar a promis că-l retrage imediat: „Nici nu ştiu cine e. Nu contează cum am ajuns să-l numesc. Dar vă promit că o să-l schimb. Însă la fel de sigur vă spun că voi restructura din temelii RomâniaFilm, pentru că are un management dezastruos!"
De cealaltă parte, sindicaliştii spun că regia s-a redresat în ultimii ani, nu mai are datorii şi a reuşit să şi investească în modernizarea unor cinematografe.
„Adevărata miză o reprezintă cele aproape 200 de cinematografe ale RomâniaFilm, cinematografe dorite de mafia imobiliară. Toate sunt valoroase, pentru că sunt în centrele oraşelor", susţine Maria Bikfalvi, şefa sindicaliştilor.