Sacrificarea pionului Stolojan

Dan Andronicjurnalist

Ne uităm de ceva vreme la conflictul izbucnit între actuala conducere liberală şi un grup format din fostul consilier prezidenţial Theodor Stolojan, fostul ministru Valeriu Stoica, Raluca Turcan şi Cristian Boureanu. Plecat de la excluderea din partid a contestatarilor actualei conduceri, scandalul s-a intensificat prin implicarea ministrului agriculturii, Gheorghe Flutur, a preşedintelui PNL-Neamţ, Gheorghe "Pinalti" ştefan, şi a câtorva parlamentari. Evoluţia lucrurilor merită o analiză a ceea ce stă în spatele acestui conflict.
Am fost un adept constant al ideii că preşedintele Traian Băsescu va face tot posibilul să-i tragă preşul de sub picioare lui Călin Popescu Tăriceanu, iar preşedintele a făcut tot posibilul să confirme această ipoteză. Ceea ce n-am estimat corect a fost perioada în care va încerca acest lucru, crezând că va lăsa să treacă 1 ianuarie 2007 fără scandaluri majore. N-a fost să fie aşa... Mult mai puţin preocupat de problematica europeană decât de controlul asupra partidelor politice, strategia a fost implementată imediat după anunţarea integrării! Modelul adoptat a fost cel al luptei din interiorul partidului pentru cucerirea puterii. O luptă ce avea nevoie de un lider. Cel mai bun era Traian Băsescu, dar era puţin stânjenit de Constituţie, fiind nevoit să se limiteze la a-l critica public pe premier.
Scos din cutia de şah de la Cotroceni, unde era ţinut pe post de consilier prezidenţial, Theodor Stolojan a fost scuturat de naftalină şi pus să dea semnalul răscoalei. A preluat mesajele preşedintelui împotriva premierului, dar le-a dat o conotaţie politică. După care a sunat adunarea şi a strâns 3-4 oameni fideli cu care a purces la întocmirea unui nou partid: Partidul Liberal Democrat. O invenţie politică susţinută încă din perioada conceperii de sondajele amabile ale lui Sebastian Lăzăroiu, unul din consilierii preşedintelui Băsescu. O invenţie care avea nevoie şi de eternul jolly-joker liberal, Valeriu Stoica, adept al răsturnării preşedinţilor liberali, indiferent de numele acestora, plus doi tineri, Raluca Turcan şi Cristian Boureanu, deveniţi duşmani ai premierului mai mult din motive sentimentale decât ideologice.
Dar pentru că nu există crimă perfectă, au apărut disfuncţionalităţi. Prima problemă a fost aceea că noul partid era văzut de electorat mai mult de stânga decât de dreapta, furând mai mult electorat de la PD decât de la PNL. O consecinţă logică a traseului politic alambicat al lui Theodor Stolojan care a sărit cu nonşalanţă din barca lui Iliescu în cea a liberală, fără probleme de conştiinţă, ca un mercenar al politicii. Imaginea sa de prim-ministru din 1992, cea care-i aduce puncte generoase la capitolul încredere, este legată de o guvernare de stânga, măsurile sale etatiste consolidând această percepţie. Deci, strategia lui Băsescu încurca mai mult PD-ul. Al doilea obstacol a fost unul legal, fiind prevăzută o întârziere în derularea procedurilor de înregistrare a noului partid, ceea ce-l făcea uşor inutil. A treia întâmplare a fost confirmarea de către CNSAS a verdictului de poliţie politică pentru Mona Muscă, ce stătea cu un picior în aer, gata-gata să intre în platforma lui Stolojan.
Problema trebuia rezolvată într-un fel... După câteva momente de derută, s-a reconfigurat întreaga construcţie tactică şi s-a lansat o nouă temă: întoarcerea lui Stolojan. Mitul procentelor sale a fost scos pe piaţă, fiind invocată pierderea de credibilitate a PNL. S-au aruncat pe piaţă sondaje care măsurau impactul excluderii Monei Muscă şi a lui Theodor Stolojan. Rezultatele au fost prezentate ca fiind dezastruoase pentru PNL, fără a oferi o informaţie elementară: câţi din cei ce-l căinau pe Stolojan votau cu liberalii. O analiză secundară ar fi arătat că marea majoritate a acestora era formată din votanţi altor partide, care, dacă tot au fost întrebaţi, răspund. Dar manipularea prin sondaje încă are efect...
Percepţia fiind creată, era nevoie de un factor coagulant. Aici intră în scenă ministrul agriculturii, Gheorghe Flutur. Iniţiatorul unei scrisori în care cerea readucerea lui Theodor Stolojan în partid, Flutur a sperat într-o mişcare de masă în favoarea acestuia. Pentru ministru agriculturii, această manevră este de fapt o recidivă, Gheorghe Flutur fiind al doilea ministru liberal care trebuia, în 2005, să-şi dea demisia alături de Mona Muscă din Cabinetul Tăriceanu pentru a provoca o criză guvernamentală. Speriat, laş sau pragmatic, Flutur n-a dus atunci gestul până la capăt. Acum a reacţionat potrivit schimbării strategice.
Ce va urma? O luptă de uzură între liberali, în care, indiferent de rezultat, partidul va pierde puncte în sondaje. Puncte care se vor acumula în dreptul Partidului Democrat, debalansând total raportul de forţe în Alianţă. Interesul ascuns al acestei strategii este diminuarea importanţei liberalilor pe scena politică şi subminarea autorităţii premierului Tăriceanu ca preşedinte de partid, nicidecum impunerea lui Theodor Stolojan. Cu Stolojan, fără Stolojan, liberalii vor prelua mare parte din imaginea negativă a guvernării. Sacrificiul unui Pion pentru a avea cale deschisă la Rege se numeşte, în strategia modernă, "victimă colaterală", o postură pe care fostul candidat la preşedinţie a acceptat-o încă din momentul în care a părăsit cursa pentru Cotroceni. Din păcate pentru PNL...