Rusinea de a fi buni

350 de copii din scolile Capitalei s-au rugat sambata, in Biserica Domneasca din Curtea de Arges, pentru ca mila lui Dumnezeu sa se reverse peste Alexandra, o fetita de 5 ani, atinsa de o boala

350 de copii din scolile Capitalei s-au rugat sambata, in Biserica Domneasca din Curtea de Arges, pentru ca mila lui Dumnezeu sa se reverse peste Alexandra, o fetita de 5 ani, atinsa de o boala nemiloasa. Plin de cuviosie si de candoare, un pustan de vreo 10 ani spunea ca: "Am venit aici si ne-am rugat pentru ca Dumnezeu sa-i dea sanatate Alexandrei". Emotionant acest gest! Cu mai bine de un an in urma, elevii colegiului bucurestean "Sincai" impanzisera scoala cu afisele spectacolului organizat de ei ca sa stranga fonduri pentru a-si ajuta un coleg din alt liceu, bolnav de leucemie. Cand i-am intrebat cum cred ei ca vor reusi sa adune suma aceea astronomica dintr-un simplu spectacol, mi-au raspuns ca stiu ca nu sunt mari sanse, dar nu se vor lasa si vor umbla chiar din usa in usa pentru a strange banii. In acea faza, sperau macar sa sensibilizeze, prin spectacolul lor, pe cei din jur. Acum doi ani, prin Baia Mare si Cluj elevii de liceu, impreuna cu dascalii lor au organizat un mars al solidaritatii cu un alt coleg lovit de napasta durerii si a bolii. Poate si prin alte parti se vor mai fi petrecand astfel de gesturi. Ele au o semnificatie cu totul aparte. Nu stiu daca in cazul celor 350 de copii ori in cel al liceenilor transilvaneni initiativa, ca si fapta le-au apartinut in egala masura, fiindca n-am vorbit cu ei, i-am vazut la televizor. Cu cei din "Sincai" insa am vorbit si stiu ca si ideea a fost tot a lor. A pornit din dragostea si mila fata de aproapele lor. Li s-au alaturat colegii din alte 8 licee bucurestene si profesorii lor. Au reusit sa stranga banii si tanarul a plecat in Israel pentru operatie. Saptamana trecuta insa, viata lui s-a stins. Ce va putea umple pustiul, tristetea si spaima nascute din zadarnicia pe care o lasa in urma plecarea dintre cei vii a colegului lor? Poate doar sentimentul solidaritatii si impacarea venita din faptul ca ei s-au straduit. Viata le-a dat o lectie dura. La 18 ani, cand simti ca poti rasturna muntii, cand ai curajul sa te iei cu moartea de gat, intelegi si accepti mai greu nedreptatea. Nu asta insa mi se pare acum relevant, ci faptul ca elevii nostri, carora nimeni nu le mai tine "predici" despre sentimentul solidaritatii, il traiesc si-l exteriorizeaza cat se poate de clar. Important mi se pare a fi ca, atunci cand ii credeam mai putin capabili sa-si manifeste spiritul altruist, dragostea si sensibilitatea, prin gesturile lor, infirma toate falsele perceptii. In ultimii ani, am intalnit zeci de profesori si diriginti care spun ca aceasta generatie - "tinerii astia?!" - nu mai e capabila de sentimente si trairi profunde, de gesturile simple, dar atat de adanci ale grijii fata de celalalt, de compasiune. N-am crezut niciodata cu adevarat ca astfel stau lucrurile, chiar daca paginile ziarelor, viata strazii abunda in fapte urate, in trivialitati si nemernicii. I-am intrebat de fiecare data pe respectivii profesori daca nu cumva cred ca si ceea ce fac sau, mai bine spus, nu fac ei la scoala contribuie la degradarea situatiei. Mi se raspundea ca nu-i pot educa cu forta, ca nu ne putem intoarce la a-i obliga pe elevi sa fie buni la comanda. Spuneam naiv ca eu mai cred in puterea exemplului dascalului. Ceea ce incepe sa se petreaca prin lumea aceasta a scolilor inseamna, intr-un fel, si rodul insesizabilei si delicatei maiestrii didactice, a educarii prin exemple. Cu siguranta, cei 350 de copii care s-au rugat pentru Alexandra au vazut in ochii profesorilor lor, in gestul profesorilor, cu care au ingenuncheat impreuna, modelul pe care sa-l urmeze. Au capatat si ei curaj si au invatat astfel ca nu e nici rusine, nici rau sa te rogi pentru altul si sa te rogi alaturi de ceilalti.