Romania este aproape inexistenta pe piata turistica occidentala
- declara d-na Eva Kott, directoarea de marketing a Agentiei "Kott Reisen"
Dna Eva Kott bate de 28 de ani drumurile Romaniei. In tot acest timp firma domniei sale ne-a adus din Olanda mii de turisti, iar de cinci ani incoace a convins pana si Cavalerii de Malta sa-si reorienteze preferintele spre litoralul romanesc. Dorim sa aflam ce crede dna Kott ca ne-ar lipsi pentru ca fluxul turistic international sa fie cu adevarat substantial in Romania? - Intai de toate, cred ca Ministerul Turismului din Romania face inca prea putin pentru promovare, pe pietele occidentale. In Olanda, din acest punct de vedere, Romania este aproape inexistenta. Nu existati in cataloage si pliante nici macar cat bulgarii. E pacat. Mai ales ca, slava Domnului, aveti atatea lucruri extraordinare de oferit. Intr-un fel, noi am adus turisti prin munca de convingere de la om la om, cum se spune. E un fel de don quijotism. Inainte de Revolutie parca se facea mai mult pentru promovarea vacantelor la Marea Neagra. Dar cum sa mai ai curaj astazi sa aduci turisti, cand cursele interne cu Tarom-ul nu mai exista, iar transportul a devenit o mare problema?! De la Otopeni la Constanta, cu autocarul, turistii fac mai mult decat pe calea aerului, de la ei din tara pana la Bucuresti! E incredibil. Ramai trasnit in fata unei asemenea stari de lucruri. Ma doare ca trebuie sa spun toate astea, dar, cand iubesti ceva, e bine sa fii si putin dur, daca vrei ca cele rele sa se spele, cele bune sa se-adune. - Exista, totusi, curse charter, pe Aeroportul International Mihail Kogalniceanu. - Nu poti obliga o firma straina sa agreeze sau nu cursele charter. Civilizat ar fi ca, macar pe timpul sezonului, sa existe curse regulate pana la Kogalniceanu, iar de aici, asa cum se intampla si inainte vreme, transport cu autocarul. Nu cred ca pot fi banuita de nu stiu ce nostalgii, dar nu pricep de ce s-a renuntat la ceva care incepuse sa mearga atat de bine?! N-ar trebui ca, la 12 ani de la Revolutie, sa mai existe imaginea unei Romanii sarace. Granitele s-au deschis, lumea circula, Europa civilizata a integrat deja, sufleteste, Romania. Se asteapta ca si reversul medaliei sa fie pe masura. Mai ales ca litoralul romanesc nu mai seamana cu ce era acum 12 ani. La Saturn a aparut o noua baza de tratament balnear ultramodern, complexul Hora este de-acum in top. Din experienta, stiu ca exista o psihologie a turistului, care nu iarta: el vine in locurile despre care se vorbeste mult si unde s-a obisnuit. Asa am intrat in carti Spania, Mallorca. Se castiga greu o asemenea oportunitate. Dar si mai greu este sa o pastrezi. - Firma Kott aduce insa turisti nu numai pe litoral, nu-i asa? - Aveau mare cautare inainte, in Olanda, Baile Herculane ori statiunea Slanic Moldova. De cand cursele cu avionul la Caransebes sau Bacau nu mai sunt de actualitate, am renuntat. Si ce frumos era. Romanii au parca un dar ciudat de a-si distruge singuri sansele de castig. Personal, nu inteleg. Dar poate ca, o data cu privatizarea integrala, aceste amaraciuni vor fi de domeniul trecutului. Eu cel putin sper sa se intample asa.




















































