Foto România, cutreierată de mii de cai sălbăticiți. Locurile unde pot fi întâlnite hergheliile libere
0Mii de cai sălbăticiți cutreieră unele ținuturi montane din România și Delta Dunării. Hergheliile libere s-au format după ce animalele abandonate de oameni s-au adaptat mediului sălbatic. Cu timpul au devenit prezențe emblematice pentru biodiversitatea unor locuri și atracții turistice.
România se distinge între statele europene prin biodiversitatea sa. Munții Carpați oferă adăpost pentru mii de urși, lupi și râși, însă carnivorele mari nu sunt singurele animale care fac din ținuturile României locuri apreciate pentru sălbăticia lor.
Cerbii populează pădurile din timpuri străvechi, caprele negre stăpânesc zonele alpine din Retezat, Făgăraș și Rodnei, iar turmele de zimbri au fost reintegrate în ultimii ani în mai multe zone din Carpați, după aproape două secole de la dispariția lor.
Un loc aparte în fauna României îl au caii sălbăticiți, care au luat locul cailor sălbatici (tarpan), o specie prezentă din cele mai vechi timpuri pe teritoriul țării, dar dispărută din cauza omului.
2.000 de cai sălbăticiți în Delta Dunării
Delta Dunării este cea mai faimoasă regiune în care trăiesc caii sălbăticiți, dar nu singura din România. În ultimii ani, caii liberi au fost observați, în număr tot mai mare, în multe locuri din țară. Munții Apuseni, Munții Banatului și Retezat, insulele și țărmurile Dunării, colinele din Transilvania și pădurile din jurul unor sate aproape pustii din vestul României sunt animate de astfel de animale. Unii specialiști au observat că, spre deosebire de alte animale sălbatice, care evită prezența oamenilor, caii sălbăticiți se arată ceva mai „prietenoși”, făcându-și apariția în vecinătatea unor locuri populate și pe drumuri.
În Delta Dunării, caii care trăiesc liberi în ținuturile nisipoase ale pădurilor Letea și Caraorman au devenit, în ultimii ani, o imagine emblematică pentru rezervație. Unii români i-au asociat cu tarpanul, o specie dispărută în cea mai mare parte până în secolul al XIX-lea, fiind vânată de localnici.
Hergheliile din deltă ar avea legături atât cu caii sălbatici, cât și cu cei aduși în aceste ținuturi de păstorii care au trăit aici de-a lungul timpului și au lăsat caii domesticiți să pască în voie alături de turmele lor și, uneori, când nu au mai avut nevoie de ei, i-au lăsat să se întoarcă definitiv în natură. Cele mai recente estimări arată că numărul cailor liberi din Delta Dunării ar fi de aproximativ 2.000.
În 2023, administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a reușit să numere caii care trăiesc în libertate pe teritoriul rezervației.
„Survolul a durat 6 ore și 30 de minute și a acoperit o distanță de 839,8 kilometri. Au fost observați 1.926 de cai în 16 zone monitorizate, cu o concentrație maximă de 440 de exemplare în zona Câmpul Nemților – Pădurea Cardon, urmată de zona Grindului Dranov, cu 313 exemplare, și Pădurea Letea, cu 264 de exemplare. Totalul de cai de pe Grindul Letea, între Periprava și Sulina (Nord–Sud), respectiv Canalul Chilia – Golful Musura și Lacul Merhei (Est–Vest), s-a ridicat la 915 indivizi. Au mai fost observate concentrații mari în zona Sulina – 200 de exemplare, Periteașca – Leahova – Gura Portiței – 198 de exemplare și în partea vestică a Pădurii Letea (Letea – Poala Bălții) – 157 de exemplare”, informa administrația din Delta Dunării, în februarie 2023.
Raportul publicat de ARBDD arăta că numărul cailor liberi a crescut față de anii anteriori, cel puțin în grindul Letea, iar specialiștii atrăgeau atenția că populațiile trebuie gestionate atent, pentru a reduce impactul asupra habitatelor strict protejate.
„În urma survolului ARCA / Vier Pfoten din anul 2015, au fost identificați 520 de cai în zonă (echivalentul zonelor din harta de detaliu Letea – Sulina, fără a lua în calcul populația din Sulina), iar în anul 2023 au fost identificați 915 cai. Observațiile actuale au arătat că populațiile au crescut”, notau administratorii rezervației.
Administratorii rezervației remarcau, de asemenea, interesul turistic deosebit adus de aceste animale pentru zonele consacrate cu cai ținuți în semisălbăticie.
Caii, folosiți pe prima cale ferată din Banatul Montan
De secole, Munții Banatului din sud-vestul României au oferit adăpost cailor sălbăticiți. Hergheliile libere cutreieră și în prezent zona Oraviței și Aninei, două localități miniere importante în trecut, unde primele mine de cărbune și metalice au fost deschise încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea.
Caii au fost folosiți vreme îndelungată atât în exploatările miniere, cât și la transportul cărbunelui și minereului. Cea mai veche cale ferată funcțională din România a fost construită la mijlocul secolului al XIX-lea între Oravița și Anina. Are 33 de kilometri, iar la început, înainte ca viaductele și tunelurile sale să fie finalizate, pe anumite segmente, caii erau folosiți la tractarea garniturilor.
„Pentru transportul cărbunelui de la Anina la Oravița s-a construit o cale ferată cu tracțiune animală, folosind cai, și de aceea se numea Pferdenbahn. Caii trăgeau vagoanele încărcate sau goale doar pe porțiunile orizontale. Între Anina și Oravița exista o diferență mare de nivel, astfel că au fost amenajate trei «căderi» – pante abrupte”, arăta cercetătorul Dumitru P. Ionescu în lucrarea Construcția căilor ferate din Banat (1988).
Traseul inițial al căii ferate din Munții Semenic a fost modificat ulterior, iar până în 1863 a fost finalizată calea ferată spectaculoasă, cu 20 de kilometri de tăieri în stâncă, 10 viaducte cu o lungime totală de 843 de metri și 14 tuneluri, săpate majoritatea în curbă, însumând peste doi kilometri.
De atunci, locomotivele cu abur au luat locul cailor în fruntea vagoanelor. În minerit, animalele au continuat să aibă un rol important până la mijlocul secolului XX.
Caii, lăsați liberi în pădurile Banatului Montan
Cu timpul însă, pe măsură ce localnicii au avut tot mai puțin nevoie de ei, au preferat să îi abandoneze. Pădurile traversate de calea ferată montană, pajiștile și drumurile din zona Oraviței și Aninei sunt în continuare cutreierate de cai.
Retezat, cel mai vechi parc național din România, are 89 de ani. Tărâmul fascinant care i-a uimit pe savanți VIDEO FOTO
„Odată cu încălzirea vremii, caii sălbăticiți din pădurile de pe DN 57B, Munții Aninei, coboară la marginea drumului, căutând soarele și vegetația proaspătă. A fost o bucurie să îi revedem din nou, la mai bine de un an de la precedenta «întâlnire». O tradiție frumoasă de primăvară care ne amintește de libertatea naturii”, a informat, în martie, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.
În ultimii ani, caii liberi din Munții Aninei au fost observați de mai multe ori pe șoselele Banatului Montan.
„Caii sălbăticiți de la Măidan, zona Oravița, au fost surprinși pe DN 57B de colegii noștri de la SDN Caransebeș. Cabalinele provin de la fostele exploatări miniere și forestiere abandonate; în timp s-au înmulțit pe cale naturală, s-au adaptat condițiilor de mediu și populează zona Munților Aninei”, arăta DRDP Timișoara, într-o altă postare, alături de imaginile care ilustrau caii sălbăticiți.
În anii trecuți, angajații DRDP observau că animalele ieșeau la drumul național mai ales după ce era răspândită sarea pentru combaterea poleiului.
„Drumarii au făcut rost de fân și se va amenaja și o iesle, pentru a putea hrăni animalele”, informa instituția.
Călătoriile pe calea ferată Oravița – Anina și traseele turistice din Munții Aninei și Semenicului oferă și ele ocazia excursioniștilor de a vedea cai liberi. Prezența cailor sălbăticiți era remarcată în aceeași zonă încă din anii ’80.
„După ce treci de Steierdorf (n.r. Anina) și lași în urmă Sommerfrisch, un deal înalt, cu câteva case singuratice, construite mai îngrijit, în care se odihneau cândva bolnavii de plămâni ai minelor de la Anina, o vale taie o lume calcaroasă, străjuită de păduri în amestec. Pe marginea drumului, din loc în loc, se văd caii sălbăticiți ciugulind firele sărace, prăfuite și brumate ale ierbii. Zeci de cai sălbăticesc în pădurile întinse deasupra vechiului Steierdorf și se pierd în desiș până departe de Anina, spre Orșova. De cum se lasă înserarea, ei coboară iarăși spre marginile șoselelor pe care trec mereu camioanele cu farurile aprinse. Probabil că și caii au descoperit că lupii fug de lumină și de mașini. Noaptea îi găsește pe marginea șoselei, privind cu pleoapele deschise camioanele de mare tonaj care tulbură liniștea pădurii”, relata revista Flacăra, în 1984.
La sfârșitul anilor ’90, când multe mine din Banatul Montan erau deja închise, iar localnicii au început să părăsească așezările din jurul lor, caii lăsați liberi deveniseră prezențe obișnuite pe marginea drumurilor dintre Anina și Oravița.
„Nu sunt cai sălbatici, ci semisălbăticiți, în sensul că trăiesc de foarte multă vreme într-o stare de libertate totală. Locurile unde pot fi întâlniți sunt: zona Brădetului, Marila, Poiana Iuliei, Crivina. Eu sunt în zonă din 1983 și de atunci știu acești cai. Sunt destul de mulți. Se adună în turme, ca să zic așa, de câte 20 de exemplare. În pădure mănâncă, în pădure dorm. Iarna se adună toți la un loc, așa se apără mai bine de lupi. Problema cu acești cai este că nu te poți apropia de ei, nu se pot prinde. Se așază cu capetele unul lângă altul și dau cu picioarele din spate. Au încercat pădurarii noștri să-i prindă, au făcut un fel de țarc, în Poiana Bătătura, dar fără folos. Singura soluție, pe care o văd eu, este să-i împuști cu tranchilizante și să-i duci undeva, să anunți populația din zonă să vină să-i ia. Nu pot fi împușcați cu glonț, poate vine cineva să-i revendice și trebuie să-i dai banii. Se găsesc și dintre aceștia”, relata în 1999 Dănilă Șuta, șeful Ocolului Silvic din Anina.
Ostrovul cailor sălbăticiți
La sud de Oravița, o insulă de pe Dunăre adăpostește una dintre marile herghelii de cai sălbăticiți. Ostrovul de la Moldova Veche ocupă o suprafață de aproape 350 de hectare, cu un sol nisipos, acoperit de pâlcuri de pădure de răchită albă, înconjurată de o întinsă zonă mlăștinoasă.
Ostrovul a fost declarat rezervație naturală, datorită biodiversității sale bogate. Aici trăiesc peste 100 de cai sălbăticiți, proveniți din hergheliile care erau aduse aici de sârbi și români la păscut. După 1990, insula a fost tot mai puțin frecventată, transportul cu bacul de pe malurile sârbesc și românesc fiind abandonat, iar caii rămași aici au luat-o în stăpânire, nefiind amenințați de niciun prădător natural.
Retezatul, muntele în care urșii se simt ca acasă, dar evită omul. „Aici sunt încă sălbatici” VIDEORomânii și caii, o istorie milenară
Oamenii care au trăit pe actualul teritoriu al României au avut o relație specială cu caii din cele mai vechi timpuri. În unele credințe, triburile antice i-au privit ca personificări ale unor zeități, iar descoperirile arheologice atestă atât prezența cailor de mii de ani pe teritoriul României, cât și felul în care oamenii îi priveau. Una dintre aceste descoperiri, făcută la sfârșitul anilor ’70, la Cugir, în Munții Sebeșului, oferea detalii despre un mormânt princiar, unde, alături de rămășițele defunctului, au fost identificate și cele ale cailor săi.
„Pe un rug uriaș se afla un car ritual și rămășițele calcinate a trei cai și a unui bărbat. Deasupra grămezii cu oase și obiecte de metal, aparținând defunctului, a fost așezat un vas mare de bronz, lucrat splendid, cu mânere în formă de capete de lebădă. Lângă acest vas de bronz a fost așezat încă unul de mici dimensiuni, dar lucrat cu mâna. Peste toate acestea a fost plasată fructiera și bolovanul care a zdrobit-o, distrugând-o probabil în mod ritualic. Pe suprafața rugului și mai ales în grămada centrală s-au descoperit numeroase oase calcinate (umane și de animale), o mare cantitate de cenușă, cărbuni, puține fragmente ceramice și foarte multe piese de fier, bronz, argint și aur”, informa arheologul Ion Horațiu Crișan, care a cercetat timp de peste patru decenii așezările dacice. Potrivit istoricului, războinicul înmormântat cu onoruri a trăit cel mai probabil în secolul I î.Hr.
În Evul Mediu, caii au devenit esențiali în viața românilor. Cavaleria avea un rol important în lupte, iar caii erau folosiți pentru transport, comunicare sau ca animale de povară. Uneori, prezența lor în gospodării indica și un statut social ridicat al celor care îi dețineau. În același timp, caii au continuat să fie prezențe importante în mitologia și folclorul românesc. În tradiția populară, erau considerați animale „curate”, care protejau oamenii și puteau alunga spiritele rele. Sunt amintiți în sărbători precum Sântoader sau în ritualuri religioase arhaice, legate de agricultură ori de înmormântare.
În secolul XX, importanța cailor în comunitățile rurale – în agricultură, transporturi, minerit sau în acțiuni militare – s-a redus treptat, iar numărul cailor și al crescătorilor lor a scăzut. Totuși, România a rămas una dintre țările europene cu cei mai mulți cai, aproximativ 400.000, potrivit unor estimări prezentate în 2021 de FAO (Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite).
Se încarcă comentariile...
