Revolte sângeroase în Kenya după realegerea preşedintelui Kibaki
Peste 100 de persoane au fost ucise în Kenya în noaptea de duminică spre luni, în cursul revoltelor care au urmat anunţului de realegere în funcţia de şef al statului a lui Mwai Kibaki, au
Peste 100 de persoane au fost ucise în Kenya în noaptea de duminică spre luni, în cursul revoltelor care au urmat anunţului de realegere în funcţia de şef al statului a lui Mwai Kibaki, au anunţat surse din poliţie şi de la morga din Kisumi, citate de AFP.
În total, numărul morţilor înregistraţi după 27 decembrie, data alegerilor generale, se ridică la peste 124, au precizat sursele. Numai în capitala Nairobi 40 de persoane şi-au pierdut viaţa în violenţele produse în suburbii.
La Kisumu, fieful candidatului opoziţiei la alegerile prezidenţiale, Raila Odinga, 46 de cadavre au fost depuse de poliţie la morga spitalului provincial în cursul nopţii, au menţionat sursele citate. Alte victime s-au înregistrat în diferite oraşe din vestul şi centrul ţării.
Aceste violenţe, între cele mai acute de la obţinerea independenţei, în 1963, ameninţă să-i îndepărteze pe investitori de principala economie din vestul Africii şi să strice reputaţia Kenyei ca oază de relativă stabilitate într-o regiune volatilă şi dominată de conflicte, notează Reuters.
Şeful misiunii de monitorizare a alegerilor din partea Uniunii Europene, Alexander Graf Lambsdorff, a declarat pentru Reuters că numărătoarea voturilor nu a fost un "proces credibil".
Susţinătorii lui Odinga, care au contestat la rândul lor rezultatele scrutinului, au dorit să organizeze azi o ceremonie rivală de instalare a acestuia ca "preşedinte al poporului", într-un parc din capitală, dar poliţia a interzis evenimentul.
Raila Odinga nu a ezitat să-l compare pe Mwai Kibaki, care a obţinut un al doilea mandat de cinci ani, cu "Idi Amin şi alţi dictatori militari ajunşi la putere prin forţa armelor", într-o conferinţă de presă desfăşurată azi.
Kibaki (76 de ani), reînvestit imediat după anunţarea rezultatelor, a reuşit să aducă economia precară moştenită de la predecesorul său autoritar Daniel Arap Moi la o creştere medie de 5%, în schimb nu a avut prea mare succes cu campania anticorupţie. "Mzee'" (vârstnic respectat), cum este numit preşedintele reales de adepţii săi, va avea acum delicata misiune de a reunifica o ţară divizată pe linii etnice în urma alegerilor.
Kibaki, care provine din tribul Kikuyu, a fost acuzat că a menţinut sistemul tribal clientelar moştenit de la Arap Moi. Odinga este un Luo, un alt trib important din statul african, unde coexistă în total peste 40 de astfel de grupuri, menţionează AP.
Misiunea preşedintelui reales va fi îngreunată de faptul că opoziţia a obţinut majoritatea în alegerile legislative desfăşurate joia trecută.
Mwai Kibaki a fost reales preşedinte al Republicii Kenya cu o diferenţă minoră de circa 200.000 de voturi, la o populaţie de 36 de milioane de locuitori.





















































