Reteaua Puwak de stors fonduri europene prin firme-fantoma

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accesarea de catre rudele Hildegardei Puwak, ministrul Integrarii, de fonduri europene in cadrul programului Leonardo are implicatii chiar mai serioase decat credeam. In cel putin doua asemenea

Accesarea de catre rudele Hildegardei Puwak, ministrul Integrarii, de fonduri europene in cadrul programului Leonardo are implicatii chiar mai serioase decat credeam. In cel putin doua asemenea proiecte, derulate in anii 2000 si 2001, sotul si fiul doamnei ministru au indicat drept partener extern o firma germana care nu exista in Registrul Federal al Comertului! Iar la numarul de telefon pe care cei doi l-au mentionat in cererile de finantare raspunde o persoana privata, care nu stie absolut nimic despre firma cu pricina. Alte doua proiecte au fost derulate printr-o firma aflata in faliment de trei ani! Millennium GmbH - partenerul-fantoma Proiectele Leonardo, destinate formarii profesionale, functioneaza dupa un anume tipic: persoana juridica romana care solicita finantare pentru derularea unui program trebuie obligatoriu sa indice un partener dintr-o tara membra a Uniunii Europene, la care ar urma sa se desfasoare stagiul de pregatire a celor ce beneficiaza de aceste programe - elevi, studenti, absolventi sau tineri muncitori. In anul 2000, Mihai Puwak, fiul actualului ministru al Integrarii Europene, ca patron al firmei MGH Super SRL, a solicitat finantare pentru a trimite in Germania, vreme de doua luni, 15 absolventi si tineri muncitori, spre a fi formati in domeniul restaurarii monumentelor istorice. Mihai Puwak a indicat drept partener extern firma Millennium GmbH din localitatea Wiesloch. Proiectul a fost aprobat si a primit o finantare de aproape 33.000 de euro. Un an mai tarziu, tatal sau, Iosif Puwak, ca patron al firmei Geroconstruct SRL, a solicitat si el finantare pentru a trimite, tot in Germania, alti 15 tineri spre a se scoli in noile tehnologii privind instalatiile in constructii. Partenerul ales a fost aceeasi firma Millennium GmbH din Wiesloch. Si acest proiect a fost aprobat, primind peste 40.000 de euro. In incercarea de a afla detalii despre aceasta societate, am consultat versiunea on-line a Registrului Federal al Comertului. In toata Germania, sunt 169 de firme care contin in denumire cuvantul "Millennium", insa nici una nu e din localitatea Wiesloch. In formularele inaintate Centrului Leonardo, membrii familiei Puwak nu mentionasera nici un fel de alte detalii despre aceasta firma, in afara unui numar de telefon. In mod ciudat, Puwak junior, in 2000, si Puwak senior, un an mai tarziu, au comis exact aceeasi greseala: au omis sa treaca aceeasi cifra "2" in prefixul localitatii Wiesloch. Abia dupa ce am reconstituit prefixul corect am izbutit sa avem pe cineva la celalalt capat al firului. A raspuns o femeie care, dupa ce a confirmat ca e din Wiesloch, ne-a declarat ca nu a auzit niciodata de firma Millennium, iar numarul de telefon la care am sunat este inregistrat pe persoana fizica si il detine inca din anii '80. "Noi nu verificam bonitatea firmelor" Directorul Centrului National Leonardo da Vinci, Sorin Ionescu, ne-a declarat ca singurul document aflat in dosarele de finantare referitor la bonitatea partenerilor externi este simpla scrisoare de accept a acestora de a intra in parteneriat cu promotorul proiectului din Romania. "Regulamentul nu prevede sa facem noi verificari suplimentare, este raspunderea celui care semneaza scrisoarea de intentie daca firma exista sau nu" - ne-a declarat Sorin Ionescu. In pofida unei recomandari primite de la Delegatia Comisiei Europene de a ne permite studierea dosarelor privind aceste proiecte, el ne-a refuzat cererea, pe motiv ca dosarele ar fi confidentiale. Sorin Ionescu doar ne-a aratat scrisorile acceptate trimise de firma Millennium, din care am mai aflat amanuntul ca aceasta ar avea sediul pe Schlossstrasse nr. 8 din Wiesloch. Partenerii germani - tot romanasi de-ai nostri Celelalte doua proiecte derulate de membrii familiei Puwak au avut drept parteneri externi firmele IMES GmbH din Walldorf, respectiv HAKA din St. Leon-Rot. Prima il are ca patron pe Johann Virgil Dessila, pe care nu l-am putut gasi intrucat se afla in concediu in Franta. La cea de-a doua, patron este Bruno Hametner, aflat in aceste zile in Romania. Atat Dessila, cat si Hametner sunt originari din Romania, se cunosc si fac afaceri impreuna. Bruno Hametner ne-a declarat ca el si Dessila au cunoscut familia Puwak acum trei ani, prin intermediul unui anume Mugurel Istode, un mai vechi partener de afaceri. El ne-a mai spus ca firma lui Dessila a intrat in faliment, fapt confirmat si de Registrul Federal al Comertului: IMES GmbH a fost declarata insolvabila in noiembrie 2000. Cu alte cuvinte, in anul 2000, Iosif Puwak a derulat bani europeni cu o firma in prag de faliment. Bruno Hametner sustine ca firma Millennium GmbH exista si ii are actionari pe el insusi si pe Johann Dessila. El explica absenta acesteia din Registrul Comertului prin faptul ca, in Germania, datorita a tot soiul de verificari, din momentul infiintarii unei firme si pana la inscrierea sa in Registrul Federal poate sa treaca mult timp, chiar si trei ani, fara ca firma respectiva sa nu-si poata desfasura activitatea. Reteaua se extinde: Mugurel Istode Nici Mugurel Istode, cel care a pus in contact familia Puwak cu cei doi cetateni germani de origine romana, nu e strain de programul Leonardo. Fundatiei Sarata Monteoru din judetul Buzau, pe care o conduce, si firmei I-Net Development, la care este asociat, le-au fost aprobate alte cinci proiecte intre anii 2000 si 2002. In toate aceste proiecte, drept parteneri externi figureaza aceleasi nume: IMES GmbH (inclusiv in 2001, dupa ce daduse faliment) si HAKA. Adica tot Dessila si Hametner. Aceasta nu e insa totul in ce-l priveste pe Istode: potrivit unei adrese oficiale primite de la Judecatoria Buzau, suntem informati ca "Fundatia Sarata Monteoru nu figureaza in Registrul Asociatiilor si Fundatiilor". La centrul Leonardo exista depus, ce-i drept, un certificat fiscal emis de Directia Finantelor Buzau in 1999 pe numele acestei fundatii, insa codul fiscal inscris acolo nu exista in baza de date a Ministerului de Finante. Si inca un amanunt: Mugurel Istode este asociat cu Puwak junior la firma P&I International, care a derulat in 2001 un program Leonardo, avand ca partener firma HAKA GmbH, a lui Bruno Hametner. Avem asadar tabloul complet. La un capat, niste romani: familia Puwak si Mugurel Istode. La celalalt capat, alti romani, stabiliti in Germania: Dessila si Hametner. Si, la mijloc, o afacere de peste 300.000 de mii de euro, derulati printr-o infailibila masinarie formata din firme si fundatii mai mult sau mai putin volatile, dar foarte capabile sa convinga comisia care aproba proiectele. Am incercat sa obtinem un punct de vedere si de la doamna ministru Puwak fata de aceasta afacere, insa nici de aceasta data domnia sa nu a dorit sa discute cu ziarul Adevarul despre implicarea familiei sale in accesarea de fonduri europene. Mai mult, nu a dorit nici sa ne puna in contact cu protagonistii afacerii, Mihai si Iosif Puwak, pe care nu i-am gasit la telefoanele indicate in cererile de finantare.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite