Repatrierea picturilor, o afacere profitabilă
Tablourile marilor pictori români, mai ieftine afară decât în ţară După exodul lucrărilor de artă, acum se manifestă fenomenul repatrierii picturilor.La licitaţiile externe
Tablourile marilor pictori români, mai ieftine afară decât în ţară
După exodul lucrărilor de artă, acum se manifestă fenomenul repatrierii picturilor.La licitaţiile externe participă de regulă doar cumpărători români.
Săptămâna trecută, trei picturi ale lui Grigorescu au fost vândute prin Casa de licitaţii Drouot - Estimations din Paris. Cele trei tablouri de mici dimensiuni, "Car cu boi", "Profil de femeie" şi "Boier transilvănean în costum", au fost achiziţionate cu 30.000, 24.000, respectiv 17.000 de euro.
Se pare că lucrările provin din colecţia unui român stabilit la Paris, care numără peste 100 de picturi ale pictorului naţional. Ineditul informaţiei nu este neapărat preţul, ci originea celor care investesc în arta românească. Cumpărătorii sunt din România. "Fenomenul există. Se poate spune că pictura românească se repatriză", confirmă Ion Rizea, administratorul unei cunoscute case de licitaţii locale.
După o lungă perioadă de timp în care au luat drumul străinătăţii, prin toate formele de trecere legală sau ilegală a frontierelor, clasicii noştri se reîntorc acasă. Fenomenul are la bază un imbold naţionalist al celor care văd în artă în primul rând o investiţie de suflet.
"Americanii cumpără lucrări de artă dintr-un naţionalism oligarhic. Francezii o fac dintr-un naţionalism moral. Noi, românii, suntem mai aproape de motivaţia francezilor", consideră Vasile Parizescu, preşedintele Societăţii Colecţionarilor de Artă din România.
Într-atât de pasionaţi sunt să-şi întregească pinacotecile, încât unii colecţionari sunt dispuşi să cheltuiască mai mulţi bani pe avion şi cazare decât pe lucrarea dorită.
Clasicii români sunt "vânaţi" pe tot globul
În piaţă, este cunoscut cazul unui om de afaceri care s-a deplasat până în Brazilia la o licitaţie pentru a cumpăra un tablou purtând o semnătură autohtonă celebră.
Fenomenul comportă şi un aspect comercial. Pictura românească poate fi mai ieftină cumpărată de afară decât din ţară. Clasicii noştri nu sunt foarte bine cotaţi pe piaţa externă. În schimb, au mare căutare în România. Deşi oferta totală din piaţă cuprinde mii de semnături, sunt rare lucrările cu adevărat valoroase. Şi foarte scumpe.
"Aşa cum ungurii cumpără tablouri ale ungurilor, francezii ale francezilor etc., şi românii cumpără pictură românească. Problema este că lucrările autorilor români apar foarte rar la licitaţiile externe, 10-15 pe an.
Ungurii, în schimb, sunt foarte răspândiţi", afirmă specialistul. Şansa ca o lucrare de valoare să apară mai des în străinătate este mai mare. Iar preţul ei poate fi avantajos scăzut pentru că licitaţiile nu suscită interes decât pentru o arie restrânsă de cumpărători.
Cei mai "vânaţi" pictori români sunt Grigorescu, Pallady, Petraşcu şi Tonitza. Cei care îşi pun resursele financiare la bătaie pentru a repatria arta românească se expun şi unor riscuri. Prin internet, nu se poate verifica autenticitatea lucrărilor.
Nicolae Grigorescu a semnat în jur de 4.600 de picturi, dar din declaraţiile celor care deţineau după 1990 lucrări de patrimoniu reiese că marele pictor ar fi realizat peste 12.000 de tablouri originale. "Evident, diferenţa o reprezintă falsurile.
Atenţie la falsuri!
Multe dintre falsuri s-au răspândit acum în lume şi se întâmplă să apară şi la licitaţii", atrage atenţia şeful asociaţiei de profil. Una dintre cele mai importante lucrări din colecţia lui Parizescu, un Pallady din 1915, a fost cumpărată dintr-un magazin de antichităţi de la Paris.
Doar cunoştinţele referitoare la creaţia şi evenimentele care au influenţat tuşa marelui pictor în decursul vieţii i-au dat colecţionarului certitudinea că nu se înşală. O nouă lucrare de referinţă s-a reîntors astfel în ţară.




















































