Rectorul Bavaru nu exclude mita
0Dupa ce, la inceputul acestei luni, Parchetul Constanta a dispus arestarea preventiva a lectorului universitar Aurel Adrian Rabaia pentru luare de mita, se pare ca acest caz nu este singular la
Dupa ce, la inceputul acestei luni, Parchetul Constanta a dispus arestarea preventiva a lectorului universitar Aurel Adrian Rabaia pentru luare de mita, se pare ca acest caz nu este singular la Universitatea "Ovidius" din Constanta. Mama a doi studenti de la Facultatea de Stiinte Economice din Universitatea constanteana ne-a sesizat, cu conditia pastrarii anonimatului, ca lectorul Eugen Zaharescu, tot de la catedra de informatica, pretinde la examene mita de 30-75 dolari. Mai mult, este pomenit si numele decanului Facultatii de Matematica-Informatica, prof. univ. Silviu Sburlan, care ar avea "tarife cu plata in dolari". "Nu am cunostinta despre aceste lucruri", ne-a declarat neplacut surprins rectorul Universitatii "Ovidius" din Constanta, prof. univ. Adrian Bavaru. "O sa facem o ancheta printre studenti, sa vedem daca cele spuse de dumneavoastra se verifica sau nu. Daca va fi asa, vom sesiza imediat Politia si Parchetul, dar nu exclud posibilitatea ca unii studenti de la invatamantul cu taxa, care nu reusesc sa-si ia examenele sa fie cei care-i incearca pe profesori", a mai spus rectorul Adrian Bavaru.























































