Reacție la retragerea titlului de Doctor Honoris Causa acordat lui Antonescu: „Spațiul academic ar fi trebuit să rămână imun la plagiatul istoriei“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Radu Preda consideră că prin retragerea titlului de Doctor Honoris Causa acordat lui Ion Antonescu de către Universitatea din București se va inhiba orice discuție în contradictoriu pe temă.

Universitatea din București a decis miercuri să retragă titlul de Doctor Honoris Causa acordat lui Ion Antonescu, potrivit unui comunicat de presă al instituției.

Hotărârea a fost luată de Senatul Universității din București, care a justificat măsura prin faptul că Ion Antonescu a fost găsit vinovat de crime de război, fiind condamnat la moarte în data de 17 mai 1946 de către Tribunalul Poporului din București, instanță care a funcționat sub coordonarea Comisiei Aliate de Control, fiind asimilată sistemului de tribunale care au judecat crimele de război ale liderilor Germaniei naziste și Italiei fasciste.

Retragerea titlului lui Ion Antonescu a fost propusă de Cristian Preda, decanul Facultății de Științe Politice a Universității din București.

Radu Preda, fost director executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, se întreabă dacă s-a instituit în România ultimilor ani, pe tăcute, o formă nouă de tribunal, mai ales că Justiția s-a pronunțat în cazul lui Antonescu, el plătind cu viața.

Întâlnire între Adolf Hitler și Ion Antonescu la München, 12 iunie 1941 FOTO Profimedia
Întâlnire între Adolf Hitler și Ion Antonescu la München, 12 iunie 1941 FOTO Profimedia

„Tot de domeniul legal rămâne și nedumerirea cum de o persoană poate fi condamnată de două ori pentru aceeași faptă: prima dată prin decizie judecătorească, a doua oară prin decizie cultural-ideologică. S-a instituit în România ultimilor ani, pe tăcute, o formă nouă de tribunal? Sunt domnii Alexandru Florian, Alexandru Muraru, Cristian Preda și alții ca ei, de fapt, magistrați? În numele cui și cu ce acord democratic pretind dânșii că repară greșelile trecutului? Și de ce doar unele greșeli, iar nu toate? Au probleme nu doar cu ochii, ci inclusiv cu memoria?“, se întreabă Radu Preda.

Vestitul teolog crede că, în următorii ani, se va inhiba orice discuție în contradictoriu pe temă,  se vor opera decupări memoriale unilaterale, „se vor alimenta extremismul și conspiraționismul, dar mai ales antisemitismul, această erezie teologică teribilă și se va acredita ideea că toți cei care au intrat în pușcăriile comuniste pe motiv politic nu s-au putut converti și nici îndrepta, ba mai mult că, de fapt, și-au meritat pedeapsa, inclusiv prin proiecție contrafactuală despre ce ar fi făcut, de pildă, legionarii dacă păstrau puterea“.

„Una peste alta, ziua aceasta este proastă pentru academism și reprezintă, arc peste timp, «răzbunarea» pentru golănia unora din Parlament la momentul condamnării simbolice a regimului comunist“.

Radu Preda mai crede că „spațiul academic ar fi trebuit să rămână imun la furtul intelectual, inclusiv la forma lui cea mai perversă: plagiatul istoriei“.

Ion Antonescu rămâne una dintre personalitățile cele mai controversate ale istoriei noastre. În vreme ce unii istorici îl acuză de faptul că a avut o politică antisemită și că s-a aliat cu Hitler, alții spun că reîntregirea teritorială la granița est s-a datorat în mare măsură lui Ion Antonescu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite