Rata de supravieţuire după transplantul renal este peste media europeană
0Numărul bolnavilor care au nevoie de transplant renal este în creştere. Cu toate acestea, în primele şase luni din an au fost realizate 53 de transplanturi renale, 31 cu grefe de la donatori în viaţă şi doar 22 cu grefe primite de la donatori în moarte cerebrală.
Potrivit academicianului Ioanel Sinescu, citat de Agerpres, pe lista de aşteptare pentru un transplant de rinichi se numără nu mai puţin de 1.500 de persoane. În acelaşi timp, numărul pacienţilor aflaţi pe hemodializă sau dializă peritoneală depăşeşte 13.500 de persoane, afirmă Sinescu. Acesta a precizat, cu ocazia congresului Romuro, că în perioada 1997 - 2014 au fost efectuate peste 1.500 de operaţii de transplant renal.
„O altă statistică realizată pentru perioada 2005-2014 (10 ani) arată că s-au realizat 1.021 de transplanturi renale şi postransplant se înregistrează 804 (78,74%) pacienţi în viaţă care trăiesc cu funcţie renală normală, 99 (9,69%) pacienţi se află pe dializă, 41 (4,01%) au dispărut din evidenţe din motive necunoscute (plecaţi în străinătate), 70 (6,85%) au decedat din diferite cauze, având la acel moment funcţiile renale normale, iar 7 (0,68%) au decedat din cauza pierderii funcţiilor renale”, a declarat Ioanel Sinescu.
„Statistica pentru aceşti 10 ani realizată la Centrul de Uronefrologie şi Transplant Renal Fundeni arată o rată de supravieţuire posttransplant mult mai ridicată în comparaţie cu statistica europeană, care indică 65% la 10 ani după transplantare”, a mai arătat chirurgul.
În ceea ce priveşte realizarea transplantului renal în România, Sinescu a precizat că din punctul de vedere al tehnicii intervenţioniste, al tratamentului postoperator, dar şi al dotărilor din clinicile de specialitate, urologia românească nu mai întâmpină niciun obstacol iar pacienţii sunt trataţi similar celor din marile centre ale lumii, mai arată Agerpres.