RAPORT Au scăzut decesele provocate de TBC în Europa. În România, boala continuă să facă ravagii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Numărul de cazuri de TBC e în continuare ridicat în România
Numărul de cazuri de TBC e în continuare ridicat în România

Chiar dacă numărul de decese provocate de tuberculoză este în scădere, România continuă să fie cap de afiş la numărul de îmbolnăviri, arată un raport european făcut de Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Potrivit documentului, între 2011 şi 2015, numărul de noi cazuri de tuberculoză a scăzut cu 4,3% între 2011 şi 2015. Totuşi, acelaşi raport subliniază că au crescut alarmant cazurile de coinfecţii cu tuberculoză şi HIV. Mai precis, sursa citată arată că numărul cazurilor a crescut cu 40%. 

„Tendinţa generală pe traiectorie descendentă în ceea ce priveşte cazurile de tuberculoză este încurajatoare. Însă, unele grupuri nu beneficiază de pe urma acestei tendinţe şi este necesar să ne direcţionăm mai eficient eforturile dacă vrem să punem capăt acestei epidemii de tuberculoză”, a explicat Andrea Ammon, director general al ECDC. 

Cifrele la nivel mondial publicate anul trecut de OMS arată că în 2015 circa 1,8 milioane de persoane au murit din cauza tuberculozei. Dintre acestea, 400.000 au fost coinfectate cu Virusul Imunodeficienţei Umane (HIV) care cauzează SIDA.

Persoanele cu HIV sunt mai vulnerabile în faţa tuberculozei deoarece sistemul lor imunitar este slăbit.

Experţii estimează că riscul de dezvoltare a tuberculozei este de 26-31 de ori mai mare la pacienţii seropozitivi în comparaţie cu persoanele care nu au fost diagnosticate HIV pozitiv.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite