Putin: Independenţa Kosovo ar fi o ameninţare pentru pacea din Europa
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, astăzi, că pacea în Europa poate fi garantată numai prin respectarea integrităţii teritoriale a Serbiei. Afirmaţia vine ca replică la
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, astăzi, că pacea în Europa poate fi garantată numai prin respectarea integrităţii teritoriale a Serbiei. Afirmaţia vine ca replică la propunerile privind independenţa Kosovo, anunţă Reuters.
"În prezent, poporul din Serbia îşi apără suveranitatea şi integritatea teritorială", a declarat Putin, în timpul unei ceremonii la Kremlin. "Pacea nu poate fi construită în Europa fără a ţine cont de principiile fundamentale ale legislaţiei internaţionale", a adăugat el.
Săptămâna trecută, ameninţările Rusiei privind exercitarea dreptului de veto au determinat Statele Unite şi Uniunea Europeană să amâne un proiect de rezoluţie ONU, despre care Moscova afirmă că implică, fără a preciza direct, acordarea independenţei Kosovo.
Dosarul a fost trimis Grupului de Contact, din care fac parte Marea Britanie, Franţa, Italia, Germania, Statele Unite şi Rusia, în care nici o ţară nu deţine drept de veto. Rusia insistă însă că decizia finală aparţine Consiliului de Securitate al ONU.





















































