Video Protecția Consumatorilor a dat amenzi de peste 820.000 lei şi a oprit temporar activitatea a 17 unităţi economice

0
Publicat:

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a dat amenzi de peste 820.000 de lei unor operatori economici, în urma sesizărilor venite de la consumatori către preşedintele instituţiei, Cristian Popescu Piedone, şi a oprit temporar activitatea la 17 unităţi economice.

Piedone a desins la producătorii de vinuri din Vrancea FOTO: Captură video
Piedone a desins la producătorii de vinuri din Vrancea FOTO: Captură video

Potrivit unui comunicat al ANPC, comisarii pentru protecţia consumatorilor au desfăşurat la nivel naţional o serie de acţiuni de control la 146 de operatori economici, iar în urma verificărilor efectuate au fost constatate multiple abateri de la prevederile legale privind respectarea drepturilor consumatorilor şi conformitatea produselor şi serviciilor oferite de operatorii economici, scrie Agerpres.

Astfel, au fost aplicate 111 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 820.000 lei, 21 de avertismente pentru deficienţe ce necesită remediere şi au fost oprite definitiv de la comercializare produse în valoare de 28.350 lei.

De asemenea, comisarii au decis oprirea temporară a activităţii pentru 17 unităţi economice până la remedierea deficienţelor şi au transmis 35 de invitaţii operatorilor economici pentru clarificarea unor aspecte suplimentare.

"ANPC reaminteşte tuturor operatorilor economici obligaţia de a respecta legislaţia privind protecţia consumatorilor şi îşi reafirmă angajamentul de a asigura un mediu comercial sigur şi corect pentru cetăţeni", se arată în comunicat.

Autoritatea încurajează consumatorii să sesizeze orice nereguli prin intermediul formularului de pe site ANPC sau la comisariatele teritoriale.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite