Promovat pentru pagubirea bugetului de stat
0La final de mandat, intr-un interviu de bilant, l-am putea intreba pe fostul sef al Privatizarii, Ovidiu Musetescu: "Una dintre realizarile dvs. remarcabile in cei aproape patru ani de mandat este
La final de mandat, intr-un interviu de bilant, l-am putea intreba pe fostul sef al Privatizarii, Ovidiu Musetescu: "Una dintre realizarile dvs. remarcabile in cei aproape patru ani de mandat este includerea privatizarii pe lista noilor modalitati de pagubire a bugetului de stat. Cum ati reusit aceasta performanta?" In dialogul imaginar, Musetescu ne-ar putea raspunde dezinvolt, asa cum a mai facut-o si cu alta ocazie: "Am vandut "pe ochi frumosi"". Lucru demonstrat de altfel de scandalurile legate de privatizarile nasite de Musetescu, care explodeaza ca un foc de artificii in ultima vreme. Si la care autoritatile asista impasibile. Musetescu a sters datoriile Aro Campulung, a facut-o tocmai buna de maritat si apoi a dat-o pe 250.000 de dolari unui personaj - John Perez, "unul din Brazilia, care intamplator este american" - despre a carui lipsa de bonitate fusese informat chiar de catre SRI. Devenit patron in Romania, in loc sa faca investitiile promise, sa lanseze "noul Aro" pe piata americana, Perez vinde singura sectie profitabila a uzinei din Campulung. Cu o suma naucitoare - 2,7 milioane dolari, de zece ori mai mult decat a incasat statul roman din vanzarea intregii societati. Tipa sindicatele ca zi de zi se mai vinde cate un utilaj din fabrica, ca pe banda de productie ruleaza doar niste ramasite din comenzile "umanitare" date de Ministerul de Interne, iar APAPS, prompt, dar fara nici o legatura cu subiectul, informeaza ca senior Perez ar fi achitat salariile si a mai bagat si ceva bani in fabrica. Se umple de ridicol cateva zile mai tarziu, cand se afla ca banii de salarii veneau din sumele incasate pe sectia vanduta. Iar afaceristul de succes da cu tifla celor care au batut palma cu el: "Ar fi trebuit ca APAPS sa ne-o dea pe gratis si sa ne ia si toate datoriile de pe cap. Vom vinde cateva lucruri care nu au legatura cu productia, pentru ca vreau sa castig, nu sa pierd bani"!. La fel, este de notorietate cazul Societatii Nationale "Tutunul Romanesc", unde ingineriile "marca Musetescu" au atins desavarsirea. Dupa ce ani de zile SNTR a fost jecmanita de diversi investitori care s-au perindat "mangaiati pe crestet" ba de mai marii Agriculturii, ba de cei ai APAPS, Musetescu se decide "sa puna piciorul in prag". Doua firme obscure, din care una cu cu doi angajati si un profit de nici macar 2.000 de euro, primesc pe 1,6 milioane de euro societatea producatoare de tigarete plus un teren in Herastrau, pe malul lacului. La care numai valoarea contabila este de 13 milioane de dolari, nu mai vorbim de cat ar putea obtine din vanzarea la valoarea pietei a acestui teren "baietii frumosi" alesi pentru SNTR de Musetescu. Vigilent la semnalele venite dinspre presa, seful Controlului demareaza mare ancheta. Trece luna de cercetari, iese Blanculescu si anunta cu juma' de gura: "Da, asa e...". Multumim pentru confirmare, domnu' Blanculescu, dar cu tragerea la raspundere a celor care in loc sa aduca 13 milioane de dolari la buget aduc de peste opt ori mai putin, cine se ocupa? Nici seful Guvernului, care altfel este foarte critic cu tot ce misca in tara asta nu si-a pierdut timpul cu chestiunea in discutie. De altfel, este vorba de o atitudine care l-a insotit, incurajandu-l pe Musetescu pe tot parcursul mandatului sau. Da o gaura la buget de cel putin 400 miliarde lei prin vanzarea pe nimic a IPRS Baneasa unei firme siriene obscure, nimeni nu-l intreaba de sanatate pe seful APAPS. Vinde Musetescu in pierdere pentru buget combinatul brailean Celhart Donaris unui investitor care deja avea mari probleme la alte societati facute mai demult cadou, autoritatile nu-si scot capul din nisip. Da Nitramonia Fagaras unui turc acuzat de o vasta operatiune de spalare de bani, arestat si trimis in judecata chiar de colegul sau de Cabinet, Victor Ponta, deja se considera o stire de un banal cotidian pentru ceea ce se intampla in ograda APAPS. Nici macar atunci cand s-a trezit vorbind, cum ca "cinstit ar fi sa dam noi 20 milioane de dolari cui va cumpara Tractorul Brasov", nimeni nu i-a sugerat ca locul lui ar fi in alta parte. Noroc cu organismele internationale, care au insistat sa se desfiinteze institutia care toca cu spor banii statului - caci apropiatii lui Musetescu erau bine recompensati, peste salariu fiind acordate prime si alte stimulente de miliarde de lei - ca altfel poate se captuseau investitorii si cu niscaiva cash de la darnicul sef al APAPS. Ca doar nu dadea din propriul buzunar. La debutul lui Musetescu pe scena publica, putini credeau ca in spatele personajului greoi, de cele mai multe ori incoerent, cu priviri ferite in spatele ochelarilor usor cazuti pe nas, care si-a invins timiditatea si rasucindu-si mustata a pozat ca pentru Playboy in zeci de ipostaze lansate apoi pe siteul APAPS se afla de fapt o persoana decisa, hotarata, neinfricata chiar in a parafa unele dintre cele mai mari tunuri date bugetului de stat. Protejat, de fiecare data, de tacerea sefilor sai. Care au inchis ochii in fata cazurilor flagrante de cardasie cu oameni de afaceri cu reputatie dubioasa, a totalului dispret cu care seful APAPS a tratat proprietatea de stat peste care a fost pus administrator, a sumelor de bani care s-au pierdut la buget. A tacut Autoritatea de Control, a tacut Corpul de Control, a tacut seful Guvernului, a tacut ministrul Finantelor. Ba, mai mult, maniera de lucru pare atat de apreciata incat s-a decis extinderea sferei de activitate a lui Musetescu - nu va mai face numai legea in privatizare, ci, prin numirea in functia de presedinte al Comisiei de Buget a Camerei, va contribui in mod decisiv la tot ce inseamna lege in domeniul economic. Cu ce pret?























































