Proiectul de lege privind Ziua Presei, respins definitiv de Parlament
0Propunerea legislativa de instituire a Zilei Presei Romane a fost respinsa, luni, in plenul Camerei Deputatilor, care a tinut cont de argumentele prezentate de Comisia de cultura in luarea acestei
Propunerea legislativa de instituire a Zilei Presei Romane a fost respinsa, luni, in plenul Camerei Deputatilor, care a tinut cont de argumentele prezentate de Comisia de cultura in luarea acestei hotarari, proiectul fiind astfel respins definitiv de Parlament. Senatorii PSD Adrian Paunescu, Grigore Zanc si Ion Solcanu propusesera ca Ziua Presei sa se sarbatoreasca, anual, in a treia zi de vineri a lunii aprilie, autoritatile urmand sa sprijine diversele manifestari. Comisia de cultura a Camerei a considerat ca propunerea trebuie respinsa, intre motive fiind si faptul ca majoritatea organizatiilor mass-media din Romania sunt private, nu sustin acest proiect, iar initiatorii si-ar fi dat acordul pentru respingere. Camera Deputatilor a fost camera decizionala la acest proiect, care fusese adoptat, la inceputul lunii aprilie, de Senat. Dupa ce proiectul a fost votat in Senat, Consiliul de Onoare al Clubului Roman de Presa (CRP) a calificat ca "deplasata" initiativa, precizand ca nu este nevoie ca presa sa fie "sarbatorita" prin manifestari si receptii ale clasei politice.























































