Profesorii şi femeile, în stradă
0Cel puţin 2.000 de cadre didactice iraniene au manifestat ieri, pentru a treia oară în decurs de o săptămână, în faţa parlamentului, denunţând condiţiile în care trăiesc şi cerând
Cel puţin 2.000 de cadre didactice iraniene au manifestat ieri, pentru a treia oară în decurs de o săptămână, în faţa parlamentului, denunţând condiţiile în care trăiesc şi cerând creşterea salariilor. Protestatarii au cerut demisia ministrului educaţiei, Mahmoud Farshidi, şi au criticat forul legislativ, precum şi pe preşedintele Mahmoud Ahmadinejad, ultraconservator, pe care îl acuză că nu şi-a onorat promisiunile făcute în campania electorală care a precedat alegerile prezidenţiale din iunie 2005. Învăţătorii iranieni câştigă echivalentul a 200-300 de dolari pe lună, ceea ce este total insuficient, mai ales că preţurile, mai ales la bunurile de consum, au crescut. Numeroase cadre didactice au un al doilea loc de muncă, în sectorul privat, pentru a-şi "rotunji" veniturile. Ciocniri violente au avut loc ieri, la Teheran, între poliţia iraniană şi sute de manifestante care demonstrau în apărarea drepturilor femeilor.























































