Productia-record de grau, o calamitate pentru taranii Baraganului

Pentru taranii din Baragan de patruzeci de ani pamantul n-a mai fost asa de darnic ca acum. "Vara asta am avut piramide de grau in curte. Parca ne-a blestemat cineva cu atata grau", spune nea Tiberiu

Pentru taranii din Baragan de patruzeci de ani pamantul n-a mai fost asa de darnic ca acum. "Vara asta am avut piramide de grau in curte. Parca ne-a blestemat cineva cu atata grau", spune nea Tiberiu din comuna Lehliu. Este unul dintre gospodarii fruntasi ai satului: in '96 si-a facut societate agricola, traind de pe urma productiei de cereale. In ciuda secetei, n-a iesit in pierdere decat anul trecut, cand toata productia de grau a fost calamitata. Anul asta s-a intamplat imposibilul: a reusit sa scoata peste 4.000 de kilograme de grau la hectar, de trei ori mai mult fata de anii trecuti. Necazul este pretul: nimeni nu cumpara grau cu mai mult de 4.500 de lei kilogramul, chiar daca Guvernul estimase un pret de vanzare de 5.500 de lei. La actualul pret al graului, nea Tiberiu reuseste cu greu sa-si acopere costul de productie. Recolta frumoasa din vara asta nu-i aduce nici un profit real, fiindca din putinii bani castigati din vanzarea graului trebuie sa-si acopere gaura de zeci de milioane de anul trecut, provocata de seceta. "Cand e seceta ne bate Dumnezeu in cap cu saracia, si cand nu, cu preturile", ofteaza gospodarul. Cu greu a reusit sa vanda 180 de tone de grau cu 4.200 de lei kilogramul. "Indiferent cat de bogat e Baraganul, micul agricultor de aici traieste la limita", spune un alt taran care nu se incumeta sa-si vanda graul "pe degeaba". A facut cateva tone la care tine ca la ochii din cap, depozitate sub sopron, prin hambare vechi si prin putini, pana mai creste pretul. Nici mazarea nu se indura sa o vanda cu 3.500 de lei kilogramul; deocamdata o pastreaza incuiata in carciuma din batatura pe care o conducea pe vremea cand a vrut sa se lase de agricultura. Credea ca va fi mai castigat ca patron. A lasat-o balta fiindca taxele depaseau profitul. Acum depoziteaza cerealele pe mesele de biliard din bar, printre fazani impaiati, lambriuri din stejar si decoratii lucioase. Chiar daca marfa se poate degrada, pastrata in conditii improprii, omul nu depoziteaza nimic la silozul din comuna din cauza costurilor enorme - lunar chiar si 500.000 de lei tona. "In medie, cheltuielile de productie pentru un hectar de grau sunt de 9 - 12.000.000 de lei si esti obligat sa vinzi productia de pe acel hectar cu circa 16.000.000 de lei. Diferenta de 4.000.000 de lei trebuie reinvestita in reinfiintarea culturii", le zice ca din carti tanti Stefana, o pensionara din comuna ialomiteana Ciulnita. Ofteaza: "bogatie sa ai si tot a paguba suna!" Intr-adevar, in numai un an cheltuielile de productie au crescut cu circa 2.000.000 de lei. Tanti Stefana asteapta de cateva ore bune la coada la primarie sa-si primeasca ultima transa din subventia de la stat: 700.000 de lei. "Am cautat o saptamana un cumparator si nimeni nu a vrut sa-mi ia marfa cu mai mult de 3.500 de lei kilul", se ingrijoreaza ea. Unde sa-l tina? Acasa n-are unde. La siloz e scump al dracu'. In holul stramt se inghesuie la coada cateva zeci de tarani cu pamant in papuci. Vorbesc cu ochii in pamant despre cum vor muri de foame cu graul in pod. "Macar in toamna sa mai creasca pretul, altfel am muncit pe nimic". Sunt posomorati ca la parastas. Unii povestesc ca si-au dat pamantul pe mana unor societati agricole si n-au mai vazut nici bani, nici grau de trei ani. Ba le-au luat si subventia de la stat, 2.000.000 de lei. Una dintre societati e "Primavara", din satul Poiana. In depozit, cateva femei lopateaza munti de grau, gratis. Spun ca e productia de pe propriul pamant, lasat pe mana societatii. Probabil ca inca nu au aflat ca s-ar putea sa nu vada nici ele bob de grau. Sefii "Primaverii" explica degajat cat de normal a fost ca, anul trecut, sa nu dea oamenilor nimic fiindca productia a fost calamitata. Nici primarului din Ciulnita nu i-a mers bine: a bagat 16 milioane in pamant, a scos unul singur. "Muncim sa ne aflam in treaba. Cu ce sa ne alegem cand preturile de infiintare a culturii se apropie de cele practicate in UE? Iar subventiile de la stat sunt asa de mici ca de abia se apropie de 20 la suta din suma necesara pentru infiintarea culturii", zice primarul din Fetesti. Si el a pierdut anul trecut 40 de milioane de lei la 30 de hectare de grau. Recolta lui 2004 e blestem pentru tarani si pentru micii producatori. Bogatie e numai pentru marile societati de exploatare a pamantului. Patronul societatii comerciale Agrofam SRL din Fetesti, una dintre cele mai mari din zona, a decis sa vanda recolta prin decembrie, atunci cand, spune el, pretul graului va ajunge la 6.000 de lei kilogramul. Pana atunci il va pastra in conditii optime, in propriul siloz, unul dintre cele mai eficiente si mai aratoase din tara. Depozitul are instalatie de aerisire, de curatare si de ventilare de ultima ora. Si aici e o problema: capacitatea silozului - peste 20.000 de tone - se dovedeste prea mica pentru puhoiul de grane. Imediat cum se termina recoltatul, in zona apar discret intermediarii de cereale, cei care stabilesc, de fapt, pretul pietei. Ne-am mirat sa vedem ca taranii Baraganului se codesc sa spuna cui au vandut graul. Ne-a luminat un reprezentant al Camerei de Comert din Calarasi: "La noi in comune graul se vinde la 1 noaptea, cu lanterne si fara galagie. Din ditamai camioanele coboara niste negriciosi care, daca taranul ezita sa vanda, mai ca-l forteaza... Dau banii pe loc si pleaca imediat". Oamenii nici n-au alternativa. In Fetesti, rata reala a somajului este de 30 la suta. La fel si in celelalte localitati din zona. Singurul loc unde oamenii au mai castigat cate ceva a fost... Autostrada Soarelui. Dar si acolo s-a terminat. Asa ca taranii din stepele sudului s-au intors la coada sapei. Au o vorba: "In Baragan, daca nu faci agricultura, poti sa vii la ajutor social".