Procurorii DNA ajung la nume grele

0
0
Teodor Atanasiu
Teodor Atanasiu

Fostul ministru al Apărării şi preşedinte al PNL Alba, Teodor Atanasiu (foto), şi Dumitru Samson, fiul vitreg al ministrului Apărării, Corneliu Dobriţoiu, au fost puşi sub învinuire, alături de alte patru persoane, pentru infracţiuni la Legea referendumului şi infracţiuni de corupţie, cei şase fiind urmăriţi penal, potrivit unor surse judiciare.

Atanasiu şi Samson au fost audiaţi, ieri, timp de mai multe ore, de procurorii DNA Cluj într-un dosar privind posibile fraude electorale la referendum.  După o oră şi jumătate de audieri, Teodor Atanasiu a declarat la ieşirea de la DNA Cluj că este cercetat ca învinuit în dosar pentru că ar fi folosit bani sau autocare ca să ducă lumea la vot şi „astfel ar fi influenţat nefast viitorul României şi căderea lui Traian Băsescu".

„În dosar am înţeles că am fost chemaţi noi liberalii de pe toată Transilvania pentru că am făcut o lovitură de stat să-l dăm jos pe Băsescu. Am folosit bani sau alte mijloace, am înţeles ceva cu turismul sau autocare, să ducem oameni la vot şi astfel am influenţat în mod nefast referendumul, a precizat Atanasiu. Întrebat dacă în acest dosar sunt audiaţi şi mai mulţi interlopi, Atanasiu a spus că anchetatorii i-au arătat mai multe nume, dar pe care el nu le cunoaşte. La rândul său, Dumitru Samson a fost audiat timp de mai multe ore la sediul DNA Cluj.

Acuzaţiile

Într-un comunicat al DNA Cluj se arată că Teodor Atanasiu şi Dumitru Samson ar fi apelat la interlopul Bogdan Măgurean, patronul unei firme de pază şi protecţie, pentru ca acesta să activeze reţele interlope din mai multe judeţe transilvane în sensul de a mobiliza, contra cost, cetăţenii să meargă la vot.

„Toate aceste promisiuni de foloase materiale au fost îndeplinite la sfârşitul zilei de 29 iulie 2012 şi în zilele următoare, banii fiind transmişi lui Măgurean Bogdan de Samson Dumitru iar, pe de altă parte, Atanasiu Teodor, prin intermediar, a remis o sumă de bani învinuitului Grosu Gheorghe. De asemenea, s-a mai stabilit că, în schimbul sprijinului acordat, învinuitul Samson Dumitru i-a promis învinuitului Măgurean Bogdan că va utiliza influenţa de care se bucură la nivelul ministerelor şi îi va influenţa pe funcţionari să acorde contracte firmei de pază şi protecţie reprezentate de Măgurean Bogdan".

Vizită la Cotroceni

Citaţiile către Atanasiu şi Samson au fost emise miercuri. Corneliu Dobriţoiu s-a întâlnit la Cotroceni, miercuri seara, cu preşedintele Antonescu, după care acesta din urmă a somat-o public pe Codruţa Kovesi, procurorul general, să explice motivele pentru care a declanşat o anchetă amplă privind fraudele electorale. Dobriţoiu a negat însă că ar fi abordat la întâlnirea cu Antonescu şi dosarul deschis pe numele fiului său. 

Societate


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri