Principiul relevanţei universitare

Educaţia universitară trebuie să producă o diferenţă între profilul absolventului de secundar şi al celui de terţiar. Universităţii i se cer: a) efecte pe planul formării b) utilitate

Educaţia universitară trebuie să producă o diferenţă între profilul absolventului de secundar şi al celui de terţiar. Universităţii i se cer: a) efecte pe planul formării b) utilitate pentru un nivel distinct de utilizare a forţei de muncă c) demonstrarea unei capacităţi superioare de rezolvare a problemelor, capacitate în posesia căreia se află absolvenţii d) demonstrarea formării la absolvenţi a unor valori şi principii preţioase pentru societate. Într-o lege, acest principiu de relevanţă poate fi încorporat în moduri diferite: supunerea absolvenţilor la teste naţionale, la intrarea ori la ieşirea din sistem, ori la ambele termene, definirea neechivocă a unor nivele de competenţă (nivelele 6, 7 şi 8 în Cadrul European al Calificărilor), integrarea în profesie încă din timpul studiilor, contactul cu cercetarea autentică, drepturi diferenţiate pe piaţa muncii pentru absolvenţi, evaluarea externă a universităţilor, accesul dificil la funcţia de profesor universitar, pe baza unor dovezi de eficacitate. Absolventul de universitate se defineşte prin recunoaşterea greşelilor şi învăţarea permanentă.