Prima tranşă de vaccin anti-COVID-19, de 10.000 de doze, urmează să ajungă în România în 26 decembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă
Foto: Arhivă

Prima tranşă de vaccin împotriva COVID-19, de 10.000 de doze, urmează să ajungă în România în 26 decembrie. Comitetul care coordonează vaccinarea a avut, marţi, o întâlnire pentru a analiza stadiul pregătirii pentru începerea efectivă a campaniei de imunizare.

"Astăzi, 22 decembrie, a avut loc o întâlnire a CNCAV, prezidată de premierul interimar al României, Nicolae Ciucă. A fost analizat, în detaliu, stadiul pregătirii pentru declanşarea efectivă a campaniei de vaccinare odată cu distribuţia, în România, a primei tranşe de vaccinuri, de 10.000 de doze în data de 26 decembrie", se arată într-un comunicat de presă al Comitetul Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV). 

Potrivit sursei citate, premierul interimar a declarat că este benefică respectarea măsurilor igienico-sanitare şi a tuturor recomandărilor de natură medicală formulate de experţii în sănătate publică, deoarece "infectarea nu se opreşte de Crăciun şi de Anul Nou”. 

La întâlnire au fost discutate aspecte concrete privind armonizarea la nivel naţional şi local, asigurarea siguranţei distribuţiei, transportului şi a vaccinării propriu-zise, precum şi privind informarea corectă a publicului în legătură cu acest demers, mai arată CNCAV. 

Premierul interimar Nicolae Ciucă a afirmat, luni, la inaugurarea Punctului Mobil de colectare de plasmă convalescentă de la Spitalul de Urgenţă "Prof. Dr. Dimitrie Gerota” al MAI, că autorităţile au tot ce le trebuie pentru a începe campania de vaccinare împotriva Covid-19 în 27 decembrie.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite