Preţul gazelor naturale pentru populaţie creşte cu 3,7%, începând de maine | adevarul.ro

Preţul gazelor naturale pentru populaţie creşte cu 3,7%, începând de maine

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Preţul gazelor naturale pentru populaţie creşte, începând de luni, 1 octombrie, cu 3,7%, ajungând la valoarea din decembrie 2006, în timp ce tariful pentru electricitate rămâne acelaşi,

Preţul gazelor naturale pentru populaţie creşte, începând de luni, 1 octombrie, cu 3,7%, ajungând la valoarea din decembrie 2006, în timp ce tariful pentru electricitate rămâne acelaşi, anunţă NewsIn.

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a decis, pe data de 21 septembrie, că preţul gazelor naturale plătit de populaţie se majorează cu 3,7% începând cu 1 octombrie, din cauza creşterii preţului gazelor naturale din import.

Prin această majorare, tariful plătit de populaţie pentru gazele naturale ajunge la nivelul celui din luna decembrie a anului trecut. Pentru consumatorii casnici, preţul gazelor naturale a scăzut la 1 ianuarie 2007 în medie cu 4% faţă de nivelul lunii decembrie 2006.

Ajustarea de preţ operată începând cu 1 octombrie este determinată de preţul gazelor naturale de import, care este estimat să atingă în trimestrul patru al anului valoarea de 315 dolari pe mia de metri cubi, în creştere cu 40 de dolari pe mia de metri cubi comparativ cu trimestrul trei al anului.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite