Preşedintele Iranului vizitează Siria
Preşedintele iranian, Mahmud Ahmadinejad, a sosit, joi, în Siria, într-o încercare de a sugera că aceste două state aliate, ambele vizate de ameninţarea cu sancţiuni internaţionale, nu vor
Preşedintele iranian, Mahmud Ahmadinejad, a sosit, joi, în Siria, într-o încercare de a sugera că aceste două state aliate, ambele vizate de ameninţarea cu sancţiuni internaţionale, nu vor putea fi intimidate de comunitatea internaţională. După cum apreciază analiştii, vizita de două zile, prima de acest gen efectuată de preşedintele de la Teheran de la preluarea mandatului, în august 2005, intervine pe fondul presiunilor intense exercitate asupra Siriei şi Iranului. "Această vizită este parte a atitudinii politice adoptate de Ahmadinejad după preluarea mandatului. Iranul şi-a anunţat deja sprijinul pentru preşedintele sirian. Acest lucru spune clar că Iranul susţine Siria în momente dificile", a declarat Talal Atrisi, analist libanez. "Iranul mai doreşte să spună lumii întregi că presiunile SUA şi ale UE în dosarul nuclear nu îl vor face să renunţe la interesele de pe fondul Siria-Liban-Israel". În context se reaminteşte că preşedintele sirian, Bashar al-Assad, a accentuat faptul că este primul şef de stat care a vizitat Iranul după ce Ahmadinejad a preluat conducerea acestui stat.
Noul lider de la Teheran a profitat de ocazie pentru a susţine o cooperare mai strânsă în faţa presiunilor din partea Washingtonului şi face vizita într-un moment în care omologul său sirian este izolat de către comunitatea internaţională.
Atât Damascul, cât şi Teheranul au acuzat SUA că încearcă să obţină sprijin regional pentru politici care servesc interesele Israelului în detrimentul musulmanilor şi arabilor. Ambele state apără Hezbollah împotriva statului evreu. "Iranul intenţionează să trimită mesajul că nu este foarte îngrijorat de presiunile internaţionale, că nu are mâinile legate la spate, pentru că SUA şi UE au păreri diferite referitoare la modul în care să acţioneze în urma ameninţărilor adresate Iranului", a declarat Atrisi.
Alianţa siriano-iraniană s-a cimentat în timpul lungului război dintre Bagdad şi Teheran (1980-1988), iar în prezent schimburile comerciale anuale au ajuns la 100 milioane de dolari. Investiţiile iraniene în Siria au atins 750 milioane de dolari.




















































