Preşedintele invită partidele la consultări pe 29 noiembrie
Preşedintele Traian Băsescu a invitat la consultări partidele parlamentare, precum şi grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, joi, 29 noiembrie, începând cu ora 11,00, a informat azi
Preşedintele Traian Băsescu a invitat la consultări partidele parlamentare, precum şi grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, joi, 29 noiembrie, începând cu ora 11,00, a informat azi Administraţia Prezidenţială.
Invitaţia a fost adresată preşedinţilor Partidului Democrat, Emil Boc, Partidului Social Democrat, Mircea Geoană, Partidului Naţional Liberal, Călin Popescu-Tăriceanu, Partidului Liberal Democrat, Theodor Stolojan, Uniunii Democrate Maghiare din România, Marko Bela, Partidului România Mare, Corneliu Vadim Tudor, Partidului Conservator, Dan Voiculescu, şi liderului grupului minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian.
'Îmi face plăcere să vă adresez invitaţia de a participa, împreună cu o delegaţie a partidului dumneavoastră, joi, 29 noiembrie, la o rundă de consultări organizate la Palatul Cotroceni. Am decis să organizez aceste consultări mai întâi de toate pentru a identifica, împreună cu partidele politice, modalitatea optimă de instituţionalizare a unui nou mod de scrutin pentru alegerea Parlamentului României. Doresc, de asemenea, să discutam, aşa cum v-am semnalat deja în scrisoarea trimisă pe 12 noiembrie a.c., despre încheierea unui Pact pentru Educaţie. Cu încredere în capacitatea noastră de a găsi soluţiile pe care cetăţenii României le aşteaptă de la liderii formaţiunilor politice parlamentare, vă rog să primiţi, Domnule Preşedinte, asigurarea întregii mele preţuiri', se arată în invitaţia dată publicităţii de Departamentul de Comunicare al Administraţiei Prezidenţiale.



















































