Postul Sfintei Marii începe pe 1 august. Ce nu ai voie să faci până pe 15 august
Creștinii ortodocși intră în postul Adormirii Maicii Domnului, începând cu 1 august. Acesta durează două săptămâni și este numit popular postul Sfintei Marii sau al Sântămăriei.

Postul Sfintei Marii este unul dintre cele patru posturi care au loc pe dată fixă și conform tradiției, îi pregătește pe creștini pentru cele două mari sărbători care au loc în luna august: Schimbarea la față și Adormirea Maicii Domnului. Acesta durează două săptămâni și se încheie pe 15 august.
Originea acestui post a fost fixată în secolul al V-lea când s-a dezvoltat cultul Maicii Domnului. La început, durata postului Adormirii Maicii Domnului era diferită pentru creştini, cei din Antiohia posteau o zi, pe 6 august, în vreme ce la Ierusalim acest post ţinea opt zile.
Uniformizarea datei şi a duratei postului a avut loc în secolul al XII-lea, la sinodul local din Constantinopol (1166), condus de patriarhul ecumenic Luca Crysoverghis. Aici s-a stabilit ca acest post să fie ţinut începând cu 1 august şi să se termine pe 15 august, ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului.
Ce este interzis și ce este permis în postul Sfintei Marii
În această perioadă, creștinii trebuie să se abțină de la a consuma produse de origine animală, și de asemenea trebuie să se apropie de Dumnezeu, prin rugăciune, să fie mai buni și mai înțelegători cu cei din jur.
În postul Sf. Marii, în zilele de marți și joi, oamenii trebuie să consume legume fierte, fără untdelemn, iar sâmbăta și duminica este dezlegare la untdelemn și la vin.
Pe parcursul celor două săptămâni, credincioșii se roagă la Maica Domnului și citesc în special Acatistul şi Paraclisul Maicii Domnului.
De asemenea, creștinii au dezlegare la pește pe 6 august, când are loc sărbătoarea „Schimbarea la față”.
De ce este importantă sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului
În fiecare an, la 15 august, creştinii prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului. Pentru acest moment, credincioşii se pregătesc timp de două săptămâni, prin post şi rugăciune.
În calendarul Bisericii Ortodoxe există patru sărbători închinate Fecioarei Maria: Naşterea Maicii Domnului, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Bunavestire şi aceasta din urmă, considerată a fi de o covârşitoare însemnătate.
Biserica Ortodoxă o cinsteşte cum se cuvine pe Maica Domnului. Aceasta este pomenită la fiecare slujbă prin rugăciuni, cântări religioase, acatiste sau paraclise.
Pe Fecioara Maria o au ca şi ocrotitoare copiii care au fost botezaţi cu numele ei sfânt şi tot ea este purtătoarea de grijă a tuturor mănăstirilor din ţara noastră.






















































