Posta Romana a introdus un NOU COD POSTAL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scurt istoric al codului postal: Administratiile postale din intreaga lume au simtit nevoia adoptarii unui cod postal inca din anii '60 ai secolului trecut, in scopul cresterii vitezei de prelucrare

Scurt istoric al codului postal: Administratiile postale din intreaga lume au simtit nevoia adoptarii unui cod postal inca din anii '60 ai secolului trecut, in scopul cresterii vitezei de prelucrare a trimiterilor si a cresterii productivitatii muncii. In Romania, primul cod postal a fost introdus in anul 1974. In 30 de ani de cand functioneaza acest cod postal, este prima schimbare majora, schimbare motivata de necesitatea ca acest cod postal sa corespunda realitatii. Noul cod a intrat in vigoare in Romania incepand cu data de 1 mai a.c. Ce este un cod postal: Codul postal este, prin definitie, un cod format din cifre sau cifre si litere care serveste la identificarea unei localitati, grup de strazi, strazi sau imobil. Generarea codurilor se poate face arbritar sau atribuind anumite semnificatii fiecarui element al codului, astfel incat codul sa contina diferite informatii: postale, administrativ-teritoriale, topografice etc. Care sunt avantajele oferite de codul postal: Codul postal elimina eventualele confuzii in prelucrarea de date, a denumirilor omonime ale unor localitati, strazi etc. Singura conditie este ca respectivul cod postal sa fie valabil. Lucratorul postal va putea utiliza in prelucrare, atat informatiile referitoare la regiune si judet existente in codul postal, cat si cele referitoare la resedinta de judet si restul judetului, facilitand astfel procesul de prelucrare. Cum este alcatuit noul cod postal: Codul postal este format din sase cifre. Semnificatia acestora este urmatoarea: primul numar codifica cele zece regiuni postale, cu numere de la 0 la 9. Al doilea numar codifica judetele componente ale unei regiuni, cu valori de la 0 la 5 (pentru judetele Giurgiu si Ilfov, care sunt in componenta Directiei Regionale de Posta Bucuresti, valorile alocate sunt 7, respectiv 8; pentru Bucuresti sectoarele sunt asimilate unui judet, au alocate valori de la 1 la 6), iar ultimele patru cifre codifica din punct de vedere postal resedintele de judet, orasele, localitatile rurale, strazile, portiuni de strazi, imobile. Cum este prezentat clientilor noul cod postal: La dispozitia clientilor Postei Romane a fost pus un set de trei volume. Acestea sunt alcatuite astfel: primul contine noile coduri ale localitatilor din Romania, al doilea volum contine codurile postale ale arterelor din Capitala, iar ultimul este destinat codurilor localitatilor cu peste 50.000 de locuitori. Aceste volume au fost distribuite in toate unitatile postale din tara si vor putea fi consultate gratuit de clienti. De asemenea, aceste trei volume vor fi comercializate in oficiile postale. Informatii si un modul de cautare al noului cod postal pot fi aflate de pe Internet la adresa - www.posta-romana.ro, precum si de la numarul de telefon 021 93.93. (Serviciul INFOPOST). Noutatea pregatita pentru clientii Postei Romane o reprezinta un CD ce contine un program de cautare al codurilor, extrem de rapid si accesibil. CD-urile se comercializeaza prin reteaua de oficii postale din intreaga tara.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite