Porturile maritime din Constanţa au fost închise din cauza vântului puternic
Porturile maritime Constanţa Nord şi Sud, Midia şi Mangalia au fost închise, din cauza vântului care suflă puternic şi pune în pericol siguranţa navigaţiei, transmite
Porturile maritime Constanţa Nord şi Sud, Midia şi Mangalia au fost închise, din cauza vântului care suflă puternic şi pune în pericol siguranţa navigaţiei, transmite NewsIn.
Directorul Căpităniei Zonale Constanţa, Alexandru Mezei, a declarat, miercuri, că manevrele de intrare şi ieşire a navelor au fost suspendate după ce vântul a ajuns să bată cu până la 80 de kilometri pe oră în larg şi 70 la ţărm.
Ofiţerii Port Control i-au avertizat din timp pe comandanţii navelor să îşi ia toate măsurile pentru evitarea vreunui accident naval. Potrivit lui Alexandru Mezei, autorităţile portuare menţin avizele de furtună transmise, marţi, pentru următoarele două zile.
Navele aflate în rada interioară a portului trebuie să aibă legăturile întărite la cheu, iar cele aflate în rada exterioară să aibă motoarele pornite pentru a părăsi portul dacă se impune. În rada interioară a portului sunt 5 nave, iar în cea exterioară se află ancorate 6 nave. Tot din cauza vântului foarte puternic, activitatea convoaielor de barje pe Canalul Dunăre-Marea Neagră a fost suspendată şi va fi reluată când condiţiile meteo se vor îmbunătăţi.





















































