Poliţişti cu două clase, absolvenţi ai şcolii vieţii | adevarul.ro

Poliţişti cu două clase, absolvenţi ai şcolii vieţii

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Născut la 17 august 1846, Vasile Bogdan a absolvit două clase gimnaziale, la 10 noiembrie 1876 fiind numit şef al Biroului Servitori din Poliţia Caracal. Un an mai târziu, la 16 iunie, era

Născut la 17 august 1846, Vasile Bogdan a absolvit două clase gimnaziale, la 10 noiembrie 1876 fiind numit şef al Biroului Servitori din Poliţia Caracal. Un an mai târziu, la 16 iunie, era poliţai al oraşului Caracal. În 1878, timp de două săptămâni, este subcomisar clasa I în Prefectura Poliţiei Capitalei, apoi ofiţer la Corpul sergenţilor de oraş. Chiar în acelaşi an revine subcomisar clasa I în Prefectura Poliţiei Bucureşti, este avansat comisar, lucrează la Primăria Capitalei din 1888 până la 8 august 1890, când e numit poliţai al oraşului Corabia, judeţul Romanaţi. Aici rămâne nici doi ani împliniţi, pentru că la 14 ianuarie 1892 e iar poliţai al Caracalului. În sfârşit, de Crăciunul lui 1894 renunţă, pentru a se consacra definitiv carierei politice, fiind anumit ajutor de subprefect în Plasa Ocolu, judeţul Dolj. Un alt exemplu: Mihail Bucureanu. Născut în 1853 şi absolvent de patru clase gimnaziale, debutează în 1874 ca subcomisar clasa a II-a la Prefectura Poliţiei Capitalei. Până în 1896, când ajunge ajutor de subprefect în Plasa Silistra Nouă, judeţul Constanţa, schimbă de 15 ori serviciul, adică aproape anul şi locul de muncă! Astfel, e copist la ,,Comisia Coloarei de Verde'', subcomisar, mutat la Brăila, Tulcea, poliţai al Chiliei, apoi al Sulinei, Babadagului, registrator în administraţie, comisar în Bucureşti, ajutor de subprefect în Plasa Traian - Constanţa şi, în fine, ajutor de subprefect în Plasa Silistra Nouă. Această situaţie atât de dăunătoare pentru evoluţia instituţiei poliţieneşti se schimbă odată cu noua Lege de organizare a Poliţiei Generale a Statului din 1903. Legea Vasile Lascăr e un hotar între perimat şi actual! Dar de acest act normativ şi de omul pe care-l socotesc părintele Poliţiei Române moderne, Vasile Lascăr, demnitarul care nu a denaturat semnificaţia acestui cuvânt, cel mai bun ministru din istoria Poliţiei, vom vorbi într-un alt articol.

Top articole

Partenerii noștri