Plătiţi cu doi euro şi jumătate pentru munca în condiţii de sclavie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românii care au fost sechestraţi pe o plantaţie de măsline din Spania aproape două săptămâni au declarat procurorilor că primeau de la angajatori doar 10 euro pentru patru persoane şi că

Românii care au fost sechestraţi pe o plantaţie de măsline din Spania aproape două săptămâni au declarat procurorilor că primeau de la angajatori doar 10 euro pentru patru persoane şi că erau ameninţaţi în permanenţă cu săbii, pistoale şi bâte. "Nu ne-au lovit, dar ne ameninţau ca să nu plecăm nicăieri.

Aveau săbii, bâte şi pistoale şi spuneau că ne taie dacă plecăm", a declarat Amet Bechir, unul dintre muncitorii din Mangalia care a fost sechestrat în Spania. "Când am plecat de aici ne-au spus că ne dau cazare, dar ne-au dus în câmp şi ne-au dat nişte saltele", susţine şi un alt bărbat sechestrat, Aniş Memet.

Românii le-au mai declarat anchetatorilor că au fost păcăliţi de un intermediar de origine română. Potrivit acestora, s-au înţeles cu intermediarul să îi dea 300 de euro fiecare pentru a fi duşi la muncă în Spania, dar, după ce au ajuns acolo, tariful a crescut la 1.000 de euro.

Muncitorii au povestit că probleme mari au apărut atunci când urmau să fie plătiţi pentru munca depusă. "Am început munca şi, o zi-două, nu au zis nimic. După aceea, când au dat salariile, am primit 10 euro pentru patru persoane şi ne-au ameninţat", au declarat aceştia.

Românii daţi dispăruţi au fost găsiţi

Cei 32 de români au fost duşi ilegal în Spania, pe 5 septembrie, la cules de măsline. După zece zile, 28 dintre ei au reuşit să fugă de pe plantaţie, iar patru au fost daţi dispăruţi. Potrivit ministrului muncii, Paul Păcuraru, autorităţile spaniole au reuşit să-i găsească pe cei patru dispăruţi şi au mai descoperit, la fermele din zona oraşului Sevilla, alte trei grupuri de români, circa 90 de persoane, care lucrau fără forme legale. Poliţiştii constănţeni au identificat patru suspecţi care i-ar fi racolat pe românii din Mangalia, pe care îi cercetează pentru trafic de persoane.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite