Piersic a primit un vin de 70 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul Florin Piersic a primit de ziua lui un vin de soi, cu o vechime de 70 de ani, din podgoriile judeţului Alba, din partea primarului Emil Boc, cu ocazia unei festivităţi organizate, ieri, în

Actorul Florin Piersic a primit de ziua lui un vin de soi, cu o vechime de 70 de ani, din podgoriile judeţului Alba, din partea primarului Emil Boc, cu ocazia unei festivităţi organizate, ieri, în Sala de Sticlă a Primăriei din Cluj. Piersic a mai primit cu acelaşi prilej cheia oraşului şi o plachetă omagială. Cu ochii în lacrimi la început, actorul şi-a revenit repede din starea de emoţie şi a ţinut un discurs spumos, pe parcursul căruia a fost întrerupt în numeroase rânduri de aplauzele celor prezenţi, prieteni şi angajaţi din instituţie. Piersic a depănat numeroase amintiri, printre care primul contact cu scena, la un spectacol al sopranei Lya Hubic, care l-a determinat să apuce această direcţie. Filmele actorului din perioada sa de glorie, din ciclul Haiducii, rulează la cinematograful Arta şi au fost prezentate în cadrul cinematecii de la Casa Municipală de Cultură. Prefectura i-a organizat pentru duminică un spectacol, la care sunt invitaţi colegii de la Teatrul Naţional.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite