Petre Roman, întâmpinat cu huiduieli la Universitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul premier Petre Roman a fost întâmpinat cu huiduieli de bucureştenii care au ales să protesteze şi astăzi, în ciuda viscolului.

"Am fost la baricadă!", le-a răspuns Roman (a cărui prezenţă la Universitate în decembrie 1989 a fost contestată de mai mulţi revoluţionari în ultimii 22 de ani) manifestanţilor ale căror reproşuri şi huiduieli i-au întrerupt de câteva ori şi declaraţiile de presă.

"Nu am fost bruscat"
"Revolta acestor oameni este mult mai dură (decât manifestaţiile de stradă din perioada în care el conducea guvernul), din cauză că sunt oameni care au fost deposedaţi de toate şi care nu mai au ce pierde. E un protest radical şi total, care nu are cale de întoarcere şi care poate duce doar la o schimbare de guvern, la o schimbare a preşedintelui", a explicat Roman imediat ce a fost scăpat de jandarmi din mijlocul protestatarilor care începuseră să-l îmbrâncească.

El a ţinut însă să precizeze că nu a fost bruscat de manifestanţi. "Eram convins că voi întâlni aici şi oameni care mă vor primi mai puţin bine. (...) Eu nu am fost bruscat", a declarat Petre Roman atunci când jurnaliştii au comparat modul în care a fost întâmpinat în piaţă cu cel în care a fost primit de către protestatari liberalul Ludovic Orban.

"Singura problemă va fi dacă politicul va fi în stare să găsească o soluţie viabilă pentru România", a conchis apoi fostul premier.
Petre Roman este al patrulea politician respins la protestele din Piaţa Universităţii, de la debutul acestora. Dan Diaconescu, Irinel Columbeanu şi Ludovic Orban au fost şi ei huiduiţi şi îmbrânciţi de protestatari atunci când au încercat să intre în rândurile lor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite