Peste 80 la suta din casele si apartamentele din Romania vor deveni nelocuibile
0- Concluzia apartine Comisiei Economice pentru Europa a ONU, confirmata partial de Miron Mitrea, ministrul Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei
Pana in anul 2020, doar 1,5 din cele 8 milioane de case si apartamente din Romania vor mai fi locuibile, restul ajungand la sfarsitul ciclului lor de viata. Aceasta este principala concluzie a unui recent studiu realizat de Comisia Economica pentru Europa a Organizatiei Natiunilor Unite si dat publicitatii zilele trecute. Miron Mitrea, ministrul Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei, a admis vineri ca "aceasta prognoza, desi usor pesimista, nu este departe de realitate". "Totusi, a tinut sa adauge Mitrea, studiul a fost realizat inainte de inceperea mandatului nostru, iar cu datele de acum stam ceva mai bine". Expertii internationali care au facut parte din comisia pe a carei ancheta s-a bazat redactarea studiului precizeaza ca "exista o insemnata discrepanta intre conditiile materiale de locuire din Romania si prioritatile urmarite in prezent in mod oficial". In raport, se puncteaza ca "nu exista mecanisme de subventionare disponibile in cazul unor dezastre naturale de proportii, care produc distrugeri masive ale fondului de locuinte, desi exista atat pericolul inundatiilor, cat si al cutremurelor. Experientele recente indica faptul ca masurile ad-hoc de reconstructie sau de asigurare a unor locuinte alternative permanente se fac cu intarziere si cu mare ineficienta pentru cheltuielile publice". De asemenea, "nu exista nici politici care sa permita autoritatilor sa asigure adapost pentru cei lipsiti de locuinta. In viziunea specialistilor ONU, "un numar semnificativ de blocuri sufera de probleme structurale majore. Marea majoritate par sa fie necorespunzator izolate, provocand un disconfort major si punand in pericol sanatatea si chiar viata locatarilor". Aceasta in conditiile in care, "dupa ce fac cu greu fata cheltuielilor zilnice, numai o parte relativ mica a familiilor care au apartamente in proprietate mai are resurse disponibile suficiente cu care sa contribuie la costul intretinerii regulate si al reparatiilor minore; sunt si mai putini cei care pot face economii pentru reparatii majore ale cladirilor. (...) Daca aceste probleme nu vor fi redresate, Romania se va confrunta cu perspectiva unor ghetouri cu familii sarace, prinse literalmente in capcana unor proprietati necorespunzatoare, pe care nu au posibilitatea sa le intretina". Raportul prezinta un tablou si mai sumbru al locuirii in sate si comune: "In zonele rurale exista cazuri extreme de locuinte necorespunzatoare, asociate de regula cu structurile traditionale de chirpici, prost intretinute. (...) Infrastructura rurala este total necorespunzatoare: la recensamantul din 1992, numai 15,7% din populatia rurala (una din 10 case) avea acces la apa curenta si canalizare, iar peste 90 la suta din drumurile comunale erau nepietruite. Gradul de dotare cu utilitatile de baza reprezinta aspectul cel mai critic al calitatii fondului de locuinte din Romania. Cu un procent de 53,1% apa curenta pentru locuinte, Romania se situeaza pe ultimul loc intre alte 14 tari aflate in tranzitie. Procentul este si mai scazut daca se ia in considerare apa curenta in interiorul locuintelor (51,6%). Standardele de echipare de baza a noilor locuinte s-au inrautatit in perioada de tranzitie: in 1998, numai 33% din noile unitati erau conectate la canalizare, fata de 89,7% in 1990; la fel, in ceea ce priveste apa curenta in locuinte - de la 91,4 la suta in 1990, la 43,2% in 1998". Raportul concluzioneaza: "Daca acceptam ca perioada de amortizare tehnica este de 100 de ani pentru cladirile din beton armat si prefabricate din beton (1) si caramida sau piatra cu structura de beton armat (2), de 50 de ani pentru cladirile din caramida sau piatra cu structura de lemn si de 30 de ani pentru cele din lemn, chirpici sau materiale non-standard, rezulta ca: 56 la suta din totalul constructiilor de locuit sunt complet amortizate, incheindu-si complet ciclul de viata; numai 17 la suta din fondul existent in 1992 va mai fi corespunzator in 2020. Aceasta nu inseamna ca peste jumatate din fondul de locuinte este in pericol iminent de prabusire. Din fericire, perioada de amortizare nu este singurul si cel mai important factor pentru viata cladirilor. Intretinerea corecta poate prelungi viata cladirilor timp de secole. Conform expertilor romani de la Institutul National Urbanproiect, calitatea slaba a constructiilor si neglijarea indelungata a intretinerii sunt la originea diferentelor calitative ale fondului de locuinte. Cele mai mari probleme le ridica blocurile: circa 2,5 milioane de locuinte (35 la suta din totalul locuintelor ocupate) necesita reabilitarea infrastructurilor. Fiind neglijate in trecut, aceste ansambluri vor putea genera probleme sociale crescande, inclusiv de crestere a criminalitatii. Presupunand ca intregul fond de locuinte va mai supravietui inca 20 de ani, majoritatea sa va servi doar ca adapost si nu va corespunde unei locuinte decente".























































