Pe scurt
0Investiţii Investiţii străine de şapte miliarde de euro Investiţiile străine directe ar putea urca până la şapte miliarde de euro în 2007, dublu faţă de nivelul l înregistrat în
Investiţii
Investiţii străine de şapte miliarde de euro
Investiţiile străine directe ar putea urca până la şapte miliarde de euro în 2007, dublu faţă de nivelul l înregistrat în primul semestru al anului, au declarat pentru NewsIn vicepreşedintele Agenţiei Române pentru Investiţii Străine (ARIS), Monica Bărbuleţiu. "În primul semestru al anului, investiţiile străine au cumulat aproximativ 3,5 miliarde de euro şi cred că până la finele anului vor ajunge la peste şapte miliarde de euro, un nivel similar celui înregistrat anul trecut, dacă nu luăm în calcul privatizarea BCR, care a contribuit cu 2,2 miliarde de euro", a declarat Bărbuleţiu. (NewsIn)
Companii
Oltchim va fi privatizat în 2008
Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea, una dintre cele mai mari companii din portofoliul statului, va fi scos la privatizare în 2008, după ce va prelua unele active ale Societăţii Naţionale a Sării Salrom şi divizia de petrochimie de la rafinăria Arpechim Piteşti, deţinută de Petrom. Combinatul estimează că va înregistra în acest an o cifră de afaceri de 527 milioane de euro, în creştere cu 7,3%, indicatorul urmând să urce la 651 milioane de euro în 2008 şi la 745 milioane de euro în 2009. (Mediafax)
Pensii private
76.000 de clienţi pe pensii private, în 10 zile
Generali Fond de Pensii a atras 76.000 de clienţi în primele 10 zile ale campaniei de aderare la fondurile de pensii private obligatorii şi are în vedere atingerea unui număr de 300.000 de participanţi, până la jumătate lunii ianuarie 2008, a anunţat, ieri, compania. Generali Fond de Pensii va investi 45% din totalul activelor Fondului de Pensii Administrat Privat ARIPI în instrumente cu grad de risc crescut, precum obligaţiuni, instrumente ale pieţei monetare, acţiuni listate şi titluri de participare. (Mediafax)
Finanţe
Contribuţia de sănătate, plătită de toţi pensionarii
De la 1 ianuarie 2009, contribuţia de sănătate va fi plătită şi de persoanele cu pensii mai mici de 1.000 de lei, potrivit unei ordonanţe de urgenţă, în loc să fie suportate de bugetul de stat, aşa cum s-a întâmplat începând din 2005, când pensiile au fost incluse în baza de impunere. În prezent, contribuţia de sănătate de 6,5% este plătită numai de persoanele care au pensii mai mari de 900 de lei, în timp ce contribuţia celor care au pensii sub acest nivel este suportată din bugetul de stat, care transferă sumele aferente către fondul de sănătate. (NewsIn)
IT&C
JVC va deschide un birou în România
Producătorul japonez de echipamente electronice JVC va deschide un birou în România, unde intenţionează să dezvolte o reţea de dealeri la nivel naţional, grupul considerând că piaţa românească este cea mai importantă din regiune. Activitatea din România a JVC va fi coordonată de reprezentanţa din Austria, iar România este considerată cea mai importantă piaţă din regiune pentru grupul japonez. La nivel mondial, JVC a înregistrat anul trecut vânzări de aproape cinci miliarde de euro şi are aproximativ 29.000 de angajaţi. (Mediafax)
Companii
Electrica Serv, scoasă la privatizare
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului intenţionează să scoată la privatizare Electrica Serv până la sfârşitul anului, dar încă nu a selectat consultantul financiar şi nu a stabilit dacă firma de servicii şi mentenanţă va fi vândută la pachet sau divizată în sucursale. La sfârşitul lunii august, Consiliul de Administraţie al Electrica Bucureşti a decis să scoată la privatizare Electrica Serv şi a propus trei variante de vânzare a companiei. Electrica Serv este organizată în opt sucursale, la nivel naţional, care deservesc cele opt filiale de distribuţie şi furnizare a energiei. (Mediafax)
Servicii financiare
Cifră de afaceri de 12 milioane de euro pentru ALD
Compania ALD Automotive România, divizia de leasing operaţional a BRD, va încheia anul 2007 cu o cifră de afaceri de 11-12 milioane de euro, comparativ cu 4,12 milioane de euro cu un an în urmă, a declarat directorul general, Philippe Valigny. "Anul 2006 a fost unul profitabil în lei, conform contabilităţii româneşti, dar am încheiat pe pierderi după standardele internaţionale de contabilitate. Ne aşteptăm ca la finele acestui an să încheiem pe zero, iar în 2008 să raportăm profit net conform standardelor internaţionale de contabilitate", a spus Valigny. (Iulian Buduşan)
Companii
Rompetrol a deschis prima benzinărie la Sofia
Rompetrol a inaugurat, la Sofia, prima benzinărie care beneficiază de conceptul Hei, care a presupus o investiţie de 1,1 miliarde de euro. Compania Rompetrol Bulgaria este prezentă pe piaţă de cinci ani. Primele investiţii au fost demarate în logistică şi infrastructură, iar din 2005 au început şi investiţiile în reţeaua de distribuţie. În prezent, compania a ajuns la 50 de benzinării, din care 19 proprii şi restul în franciză. (Rompres)
Imobiliar
Tranzacţie de proporţii cu spaţii industriale
ProLogis a închiriat peste 10.600 de metri pătraţi de spaţiu industrial din ProLogis Park Bucharest A1. Omega Transport and Logistics şi Geodis Calberson România sunt cei mai noi clienţi ai companiei americane. "Odată cu aderarea ţării la Uniunea Europeană, cererea pentru spaţii de distribuţie moderne - atât din partea firmelor internaţionale, cât şi din partea celor locale - a crescut substanţial", a declarat Michael de Jong-Douglas, senior vicepresident şi regional director pentru centrul şi estul Europei al ProLogis. (Ionuţ Morariu)
Privatizare
Vânzarea Electroputere, aproape de final
Contractul de privatizare a uzinei Electroputere Craiova cu compania saudită Al Arrab ar putea fi semnat săptămâna viitoare, au anunţat reprezentanţii AVAS, acţionarul majoritar al firmei. Autoritatea a decis, în 20 septembrie, să vândă 62,82% din titlurile Electroputere către firma saudită Al Arrab Contracting Company, aprobând forma finală a contractului, care nu cuprinde scutiri de la plata datoriilor firmei româneşti la stat. (NewsIn)























































