Pe scurt

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legile locuinţei, discutate în decembrie Pachetul de legi referitoare la sistemul locativ ar putea fi discutat în guvern până la sfârşitul anului, pe baza recomandărilor firmei de

Legile locuinţei, discutate în decembrie

Pachetul de legi referitoare la sistemul locativ ar putea fi discutat în guvern până la sfârşitul anului, pe baza recomandărilor firmei de consultanţă pentru acest proiect, a declarat ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor, Laszlo Borbely.

"Ultima discuţie cu firma care asigură consultanţa a avut loc săptămâna trecută, a fost terminată o ultimă versiune a pachetului de legi şi sper să finalizăm discuţiile până în luna decembrie, pentru a putea prezenta proiectul în guvern", a afirmat Borbely. (Mediafax)

România are datorii mici raportate la PIB

România s-a aflat, anul trecut, printre ţările europene cu cel mai redus nivel al datoriei guvernamentale raportat la PIB, potrivit ultimei estimări a Eurostat.

Astfel, datoria publică a României a reprezentat, în 2006, 12,4% din PIB, în timp ce ţări cu un nivel mai redus al datoriei guvernamentale decât România sunt Estonia, unde nivelul datoriei guvernamentale a fost de 4% din PIB, Luxemburg (6,6% din PIB) şi Letonia (10,6% din PIB). Rompres)

Microsoft se conformează UE antitrust

Producătorul american de software Microsoft a convenit să ia măsuri în conformitate cu decizia Comisiei Europene din anul 2004, privind încălcarea normelor de concurenţă, a anunţat Executivul Uniunii Europene. "Ne-am asigurat că Microsoft va parcurge de acum etapele necesare pentru a-şi respecta obligaţiile prevăzute prin decizia Comisiei Europene din anul 2004", se arată într-un comunicat.

Pe de altă parte, Microsoft a susţinut, trei ani la rând, că intenţionează să se conformeze deciziei Comisiei, dar nu a îndeplinit niciodată standardele impuse. (Mediafax)

Rata de ocupare a populaţiei: 60%

Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă a fost, în trimestul al doilea al anului, de aproape 60%, cu peste 10 puncte mai mică decât ţinta de 70%, stabilită pentru anul 2010, prin Strategia de la Lisabona, iar rata şomajului BIM a fost de 6,5%, informează Institutul Naţional de Statistică (INS). Potrivit INS, în al doilea trimestru al anului 2007, populaţia activă a României era de 10,1 milioane de persoane, din care 9.443.000 de persoane ocupate şi 660.000 de şomeri BIM (definiţi conform criteriilor Biroului Internaţional al Muncii). (NewsIn)

Parc eolian la Babadag

Compania Eviva Nalbant, o subsidiară a grupului portughez Martifer, a concesionat la Babadag, judeţul Tulcea, un teren cu o suprafaţă de 260 de hectare, unde va dezvolta un parc eolian de 48 MW, reprezentând prima etapă dintr-un proiect care vizează construcţia unor centrale eoliene de 400 MW, până în 2012.

Obiectivul grupului portughez este să deţină în România, până în 2012, ferme eoliene cu o capacitate totală instalată de 400 MW, reprezentând peste jumătate din puterea unui reactor nuclear de la Cernavodă, investiţie care s-ar putea ridica la peste 500 milioane de euro. (Mediafax)

Piaţa serviciilor de outsourcing, 70 de mil. euro

Piaţa serviciilor outsourcing şi call-center din România se ridică la 70 de milioane în acest an, urmând ca în următorii cinci ani să ajungă la 350-500 milioane de euro, a declarat Roberto Montadon, directorul de dezvoltare al companiei XL World.

"În România activează 250 de call-center, dintre care 40 sunt companii de outsourcing. Anual se deschid 20-30 de noi centre. Estimăm pentru acest an 15.000 de angajaţi în acest segment, iar până în 2012, se va ajunge la 50.000 de angajaţi", a arătat Montadon, care estimează o cifră de afaceri de şase milioane de euro pentru acest an pentru XL World. (Mediafax)

ANAF propune unificarea declaraţiilor

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) propune unificarea declaraţiilor privind veniturile estimate din activităţi independente, cedarea folosinţei bunurilor, activităţi agricole impuse în sistem real cu declaraţia privind veniturile estimate din cedarea folosinţei bunurilor calificate în categoria venituri din activităţi independente într-un formular unic.

Un proiect de ordin de modificare a Codului Fiscal, lansat în dezbatere publică, propune şi unificarea deciziilor de impunere pentru stabilirea plăţilor anticipate pe veniturile din activităţi independente. (Rompres)

Fonduri UE de 1,7 miliarde euro pentru 2007

România va absorbi în acest an fonduri europene în valoare de 1,7 miliarde de euro, peste 600 milioane de euro reprezentând fonduri structurale, a declarat ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor, Laszlo Borbely.

"În acest an, România va primi mai mult decât va contribui la bugetul Uniunii Europene. În total, vom absorbi în acest an 1,7 miliarde de euro în fonduri europene, din care 1,1 miliarde de euro în fonduri de preaderare, iar restul din fonduri structurale", a explicat ministrul. (Rompres)

Mall de 30 mil. euro lângă Bacău

Preşedintele clubului de fotbal Progresul Bucureşti, Constantin Iacov, a achiziţionat un teren cu o suprafaţă de circa 20 de hectare, amplasat lângă Bacău, unde intenţionează să construiască un centru comercial de tip mall, cu o investiţie de 30 milioane de euro. "Săptămâna aceasta va fi finalizată achiziţia ultimelor parcele de teren şi sper să închei în acest an discuţiile pe care le-am început cu mai mulţi potenţiali investitori pentru finanţarea proiectului, astfel încât să începem lucrările anul viitor", a declarat Iacov. (Mediafax)

57 de euro, o acţiune Transgaz în oferta publică

Investitorii care vor subscrie titluri Transgaz în perioada ofertei publice iniţiale (IPO) vor plăti echivalentul a 57 de euro pe acţiune, potrivit deciziei adoptate în adunarea generală a acţionarilor de săptămâna trecută, şi publicată în "Monitorul Oficial" de ieri.

Subscrierile se vor face în lei, la cursul Băncii Naţionale a României (BNR) valabil pentru data depunerii prospectului final al ofertei la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), au mai decis acţionarii. Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a aprobat pe 18 septembrie intenţia companiei cu privire la oferta publică iniţială de vânzare de acţiuni (IPO). (NewsIn)

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite