PD, PSD, PNL, PLD, UDMR şi Laszlo Tokes merg la Bruxelles
>> PRM, PC, PNG, PIN, PNŢCD nu au reuşit să treacă pragul electoral de 5% pentru accesul în Parlamentul European.Ca independent, Laszlo Tokes avea nevoie de 2,8% din voturi pentru a obţine un
>> PRM, PC, PNG, PIN, PNŢCD nu au reuşit să treacă pragul electoral de 5% pentru accesul în Parlamentul European.Ca independent, Laszlo Tokes avea nevoie de 2,8% din voturi pentru a obţine un mandat de europarlamentar .
Emil Boc:
"Suntem cei mai tari din Europa"
"PD a câştigat alegerile pentru Parlamentul European. (...) Suntem cei mai puternici din România şi cei mai tari din Europa", declara aseară preşedintele Emil Boc, puţin după anunţarea rezultatelor preliminare ale alegerilor pentru PE şi ale referendumului.
PD a repetat aseară pe treptele sediului central din Modrogan fotografia de familie cu lideri şi simpatizanţi cu fulare portocalii la gât, asemănătoare celei din ziua de 19 mai. Cu o singură diferenţă majoră: preşedintele Traian Băsescu nu a fost prezent.
Emil Boc a spus că PD speră să obţină 35 la sută în
alegerile pentru PE şi să trimită 14 europarlamentari
la Bruxelles. (Oana Iuraşcu)
Mircea Geoană:
"PSD a obţinut un scor relativ bun"
Anunţul că PSD a ieşit pe locul doi la europarlamentare nu a stârnit nicio reacţie printre cei aproape 100 de pesedişti strânşi în curtea partidului. La doar câteva minute după aflarea rezultatului, Mircea Geoană şi echipa de campanie au ieşit din sediul partidului şi s-au urcat pe scena amplasată lângă vila din Kiseleff. În faţa pesediştilor zgribuliţi de frig care încercau să se încălzească cu câte un pahar de vin fiert, preşedintele PSD a încercat să-şi îmbărbăteze susţinătorii.
"PSD a obţinut un scor relativ bun. După trei ani de atacuri şi presiuni, partidul şi-a păstrat electoratul fidel", a afirmat liderul social-democraţilor. Geoană a mulţumit echipei de campanie şi colegilor de partid, dar a precizat că scorul obţinut de pesedişti necesită "analiză şi concluzii serioase, făcute cu linişte, calm şi determinare". După discursul său, destul de scurt, Mircea Geoană s-a retras, primul, în sediul partidului. (Al. Macoveiciuc)
Călin Popescu Tăriceanu:
"O seară minunată pentru PNL"
"Este o seară minunată pentru PNL pentru că am reuşit să depăşim cu mult toate aşteptările. Am demonstrat că românii au încredere în noi şi în proiectele noastre", a declarat premierul Călin Popescu Tăriceanu. El a adăugat că, în ultimii trei ani, liberalii au reuşit să împlinească multe din proiectele comune: aderarea la UE şi crearea de locuri de muncă bine plătite.
C.V. Tudor:
"Plec din parlament"
Liderul PRM Corneliu Vadim Tudor a anunţat că va demisiona din parlament şi că le va cere şi celorlalţi senatori şi deputaţi ai partidului să-i urmeze exemplul, gestul său fiind determinat de faptul că, în opinia lui, formaţiunea sa a fost "furată" la alegerile europarlamentare. C.V. Tudor a spus că îşi va depune luni demisia şi că nu se va răzgândi. El a mai anunţat că va convoca, vineri, Congresul extraordinar al partidului.
Rezultatele anunţate aseară de institutele de sondare a opiniei publice arată fără dubiu că alegătorii au tratat cu mare indiferenţă dublul moment electoral şi că marele învins este Traian Băsescu. La referendumul iniţiat şi asumat personal de preşedinte s-au prezentat mai puţini cetăţeni la urne decât la alegerile europene. Este marea lecţie a zilei de duminică, 25 noiembrie.
La europene, PD a luat 32%, mai puţin decât era cotat în sondaje, PSD este pe locul al doilea, cu 22%, iar PNL ocupă a treia poziţie, cu 15%. Vor mai avea reprezentanţi în Parlamentul European PLD, 6,9%, şi UDMR, 6,2%. Laszlo Tokes, candidat independent, şi-a câştigat locul în Legislativul european. PRM cade sub pragul electoral, iar PNG se situează la câteva zecimi de procent sub acest prag.
Jocurile se vor face acum între PD, PSD şi PNL. În funcţie de capacitatea de a-şi găsi aliaţi, fiecare dintre aceste partide poate avea şanse să intre sau să rămână la guvernare. (Bogdan Costache)
Preşedintele i-a acuzat pe politicienii care au îndemnat la boicotarea referendumului
Preşedintele Traian Băsescu şi-a reproşat public, ieri-seară, faptul că nu a putut aloca mai mult timp pentru explicarea importanţei unei participări masive la vot. Şeful statului a pus acest lucru pe seama îndeplinirii atribuţiilor ce decurg din funcţia pe care o deţine.
"E o lecţie inclusiv pentru mine, dar nu voi înceta să cred că românii vor reformarea clasei politice", a spus Traian Băsescu, referindu-se la absenteismul ridicat, înregistrat la urne. Totuşi, el a insistat asupra faptului că dintre cei aproximativ cinci milioane de cetăţeni care s-au prezentat la vot, circa 4,3 milioane s-au pronunţat în favoarea introducerii scrutinului uninomial majoritar.
Băsescu a arătat că, indiferent ce partid au sprijinit la europarlamentare, 80% din alegătorii fiecărei formaţiuni politice au aplicat ştampila de vot, la referendum, în chenarul cu "DA". "N-aş trata cu indiferenţă acest rezultat", a subliniat preşedintele. El a criticat atitudinea liderilor politici care au îndemnat cetăţenii să boicoteze referendumul, catalogând-o drept "lipsită de responsabilitate".
Legea referendumului va trebui analizată cu atenţie pentru că votul de duminică este proba inechităţii acesteia, a mai spus Traian Băsescu.
Pe de altă parte, preşedintele a ţinut să precizeze că procentele obţinute la euroscrutin de către partidele ce compun Cabinetul Tăriceanu, PNL (15,6%) şi UDMR (6,2%), demonstrează că avem "o guvernare nedemocratică". (George Rădulescu)
>> Rezultatul de la referendum este o lecţie şi pentru mine
Traian Băsescu
Băsescu - "trădat" de popor
Referendumul naţional pentru introducerea votului uninominal are toate şansele să fie respins din cauza absenteismului masiv înregistrat ieri la urne.
Propusă şi susţinută de preşedintele Traian Băsescu, introducerea sistemului de vot uninominal nu a reuşit însă să-i scoată pe români din case.
Cu cinci ore înainte de închiderea secţiilor de votare, doar 19,61% dintre alegători îşi exercitaseră dreptul de vot pentru alegerile europene, o cifră apropiată fiind de aşteptat şi în cazul referendumului. Potrivit legii, pentru validarea unui referendum este nevoie de prezenţa la urne a 50% plus unu din totalul alegătorilor înscrişi pe listele electorale.
Vremea de plimbare a crescut absenteismul
Ziua însorită nu i-a determinat pe români să iasă din case pentru a-şi exercita dreptul de vot. Primele ore ale dimineţii au demonstrat de altfel că autorităţile nu se puteau aştepta la o prezenţă masivă. Datele BEC de la ora 14 consemnau faptul că doar 12,88% din români votaseră pentru referendum, cu doar un procent mai mult faţă de cifra înaintată cu o oră în urmă pentru alegerile europene. La ora 16, la urnele europene se prezentaseră 19,61% din totalul alegătorilor.
Diferenţa între mediul urban şi cel rural a crescut la aproape 10 procente, 16,12%, respectiv 24,45%. În 23 de judeţe, prezenţa la vot a fost peste media naţională, primele trei clasate fiind Harghita (29,01%), Sălaj (26,83%) şi Covasna (25,35%). La polul opus, bucureştenii au frecventat cel mai puţin secţiile de votare. Doar 13,85% din locuitorii Capitalei cu drept de vot s-au prezentat la urne.(Marius Vulpe)



















































