Paul Grigoriu denunta presiunea Puterii asupra Radioului public
0"Dragos Seuleanu este trimisul Guvernului si al Presedintiei"
Societatea Romana de Radiodifuziune a fost zguduita ieri de gestul de revolta al unuia dintre cei mai cunoscuti realizatori ai sai, Paul Grigoriu, care, la capatul unei perioade de tensiune greu suportabila, si-a inaintat demisia din functia de director general al programului "Romania actualitati", din motive pe care ni le-a detaliat chiar domnia-sa: "Asa cum am explicat si in Comitetul Director de azi, motivul demisiei mele este acela ca nu inteleg ca prin prezenta mea in structurile de conducere ale SRR sa cautionez actiunile domnului Dragos Seuleanu, care, mai devreme sau mai tarziu, vor prejudicia atat imaginea, cat si interesele Radioului public. Este clar pentru noi toti ca Dragos Seuleanu este trimisul Guvernului si al Presedintiei in Radio si ca vrea sa transforme aceasta institutie, care se mandrea cu independenta ei, intr-o goarna a guvernantilor. Radioul este deja politizat." La rugamintea noastra de a descrie modul in care actuala conducere a SRR actioneaza in vederea politizarii radioului public, Paul Grigoriu a dat exemple din care reiese clar ca profesionistii din Societatea Romana de Radio sunt supusi unor presiuni fara precedent, avand ca miza crearea unei imagini favorabile a Puterii. "Realizatorii radiojurnalului de la ora 7, cel mai important de la noi, primesc directive de la ora 6 dimineata, sumarul stirilor care li se pune in vedere este absolut aberant, presiunea "manageriala" este mereu prezenta prin "sugestiile" care se dau redactorilor. Daca nu sunt respectate, acestea sunt urmate de scandaluri in sedintele ulterioare jurnalului. Deocamdata nu s-au dat sanctiuni in bani, in schimb se dau prime celor obedienti, o metoda eficienta de a-i cumpara pe cei care sunt dispusi sa se vanda astfel. Este o presiune extraordinara asupra adevaratilor profesionisti, venita din partea unor oameni care nu au competenta necesara. In Radioul public functioneaza acum un alt tip de comanda, nu profesionala, ci politica". Cunoscutul om de radio a tinut sa precizeze: "nu ma las", el fiind decis sa ramana in Radio ca realizator al emisiunilor sale Matinal si Sfertul academic. Paul Grigoriu mai are in pregatire "un alt fel de jurnal la ora 13.00" si spera ca decizia sa de ieri sa nu-i atraga interzicerea pe post. "Sper, cu ajutorul ziaristilor si al radioascultatorilor, care se vor manifesta, cu siguranta, in felul lor, sa pot realiza in continuare emisiuni". Decizia lui Paul Grigoriu vine intr-un moment cand Dragos Seuleanu a primit "binecuvantarea" Parlamentului pentru instalarea in postul de presedinte al Consiliului de Administratie al SRR, pe care il ocupa deja cu titlul de interimat. Parlamentarii au ignorat faptul ca Dragos Seuleanu era cercetat de Comisia de abuzuri a Camerei Deputatilor, fiind acuzat ca si-a marit propriul salariu imediat dupa numire si a acordat ilegal bonuri de masa unui colaborator al Radioului public care locuieste la Paris. Chiar in aceasta saptamana, Comisia de abuzuri a cerut Curtii de Conturi si Inspectoratului General al Politiei sa reia verificarile in ceea ce priveste actiunile lui Seuleanu.























































