Pata de culoare Cu Expresul prin Balcani

răspândite prin revistele şi ziarele apusene, despre fericita Românie a domniei sale. Cert este că, dacă citeşti azi, în paralel, ce se scria atunci şi ce se scrie acum, balanţa înclină

răspândite prin revistele şi ziarele apusene, despre fericita Românie a domniei sale. Cert este că, dacă citeşti azi, în paralel, ce se scria atunci şi ce se scrie acum, balanţa înclină zdrobitor în favoarea acelei Românii de care, în '89, ne-am despărţit cu sânge.
Acum, se scrie, nu-i aşa, adevărul. Dar care adevar? I-aş pune întrebarea asta reporteriţei de la cunoscutul săptămânal "L'Espresso", care tocmai a făcut o incursiune de lucru prin România şi Bulgaria. Ca să scrie de la faţa locului. Dar, vorba Ninei Cassian,"faţa locului era umflată". Grea meseria de jurnalist, în general, şi de reporter, în special! Trebuie să-ţi vinzi publicaţia, să vii în întâmpinarea dorinţelor cititorilor. A aşteptărilor lor, că altfel îţi scade tirajul. şi ce aşteaptă cititorii occidentali acum, în preajma aderării României la UE? Păi confirmarea spaimelor lor, a neplăcerii de a se trezi în casă cu musafiri sărmani şi dubioşi, rele mai ceva decât relele conaţionalilor, un pic de exotism, un pic de culoare (care vai, pătează!) vărsată neglijent pe reverul alb al unei civilizaţii la care au muncit îndelung. Asta le şi oferă jurnalista de la "L'Espresso" cititorilor săptămânalului, editat de ziarul de stânga "La Republica". Titlu mare, cu aldine, "Bucureştiul, în drum spre Vest", iar dedesubt, un car tras de doi cai costelivi. Carul şi caii sunt reali, au fost fotografiaţi în satul Marisel, dar ştim cu toţii ce înseamnă punerea în pagină. şi ca să rămân tot la punerea în pagină, trecem mai departe şi găsim tronând, în dreapta sus, o fotografie mare a "regelui" ţiganilor, Florian Cioabă (asta la capitolul Sibiu, oraş european al culturii!), iar jos, mic, mic cât un timbru, portretul preşedintelui României. Între ele, o fabrică de textile plină de… chinezi. Asta ca să mă rezum la iconografie. Despre comentarii, ce să mai spunem… Nu-mi vine să mai spun nimic, plictisită cum sunt de aceleaşi poncife, ţigani cu nemiluita, copii ai străzii, sărăcie, corupţie, etc. etc. Dar pentru asta, reporteriţa cu pricina putea sta frumuşel acasă, că găsea "material" acolo. A vrut să ne facă un cadou, să ne bage şi pe noi în seamă, în preajma aderării, să ocupăm şi noi spaţiu în prestigiosul săptămânal. şi cum mergem împreună cu bulgarii în marea aventură apuseană, li se acordă şi lor un sfert de pagină, în care se vorbeşte despre viaţa de noapte, baruri, maşini de lux şi că Bulgaria e importantă pentru că are ieşire la Marea Neagră. Noi nu? În sfârşit, nu e totul fals, mai sunt şi vreo două-trei fraze reale. Citind însă, cu ochii de european suspicios (de multe ori, pe bună dreptate), îţi vine să zici: ce naibii mai caută şi ăştia, acasă la noi, n-avem şi noi dubioşii noştri? Curios e că nici măcar nu cred că reportajul poate interesa pe cineva. De crescut tirajul, nici vorbă! Poate săraca ziaristă chiar a vrut să ne facă un bine, să ne bage în seamă. Aşa cum s-a priceput, adică deloc. Grea meserie. Bine că nu s-a făcut chirurg. În rest, omagiile noastre, adevărate ca şi articolul domniei sale.